Alte
71 de cazuri suspecte de meningită în sudul ţării, pe lângă
cele 154 de săptămâna trecută. 8 dintre acestea au fost
confirmate. Medicii atrag atenţia că sursa de contaminare, în
majoritatea cazurilor de meningită din această vară, o reprezintă
scăldatul în bazine şi râuri. Pentru a preveni aparitia
unei epidemii, Ministerul Sănătăţii a interzis scăldatul în
locuri neamenajate şi a recomandat dezinfecţia fântânilor
din zonele afectate de secetă.
Totodată, Ministerul Sănătăţii
recomandă cetăţenilor să se spele frecvent pe mâini, mai
ales înainte de masă şi după utilizarea grupului sanitar, să
consume apă potabilă numai din surse sigure şi eventual să fiarbă
apa, să spele foarte bine fructele şi legumele, să evacueze zilnic
gunoiul menajer, precum şi să se prezinte imediat la medic pentru
simptome precum febră, cefalee, vărsături şi diaree.
Antena
3