ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // "Impotriva însemnării populaţiei cu cipuri" şi "Contra numărului diavolului, 666": acestea au fost mesajele principale pe care aproape 400 de persoane le-au transmis prin diferite pancarte, cruci, icoane şi rugăciuni, luni după-amiază în faţa Senatului României, unde membri corpului legislativ decideau dacă aprobă sau nu proiectul de lege privind introducerea paşapoartelor biometrice. Timp de patru ore, sutele de oameni care s-au adunat să protesteze împotriva cipurilor care ar putea fi introduse în mai multe tipuri de documente acuzau cu îndârjire mai ales faptul că această metodă de însemnare a fiinţelor umane se află în contradicţie cu credinţa ortodoxă. Majoritatea protestatarilor au fost tineri, dar şi oameni între două vârste şi bătrâni, iar mai ales cei din urmă purtau cruci la vedere şi icoane, cu care făceau parcă un ritual de invocare a puterii dumnezeieşti, care să nu facă posibilă adoptarea legii paşapoartelor cu cip.
Orele 14. Crucile ortodoxe din mâinile câtorva protestatari au început să fluture deasupra mulţimii, pe ritmurile unei rugăciuni colective, care a fost iniţiată de un preot ortodox şi care a zguduit faţada Academiei Române, pentru că era conectată la mai multe boxe de putere mare, dar şi ale unor închinăciuni ale celor prezenţi la adunare, care marcau începutul protestului. Poate începutul sfârşitului cipurilor cu care ar putea fi urmăriţi peste tot oamenii, după părerile unora şi care conţin numărul diavolului, 666, după opiniile altora. Zecile de pancarte prin care protestatarii cereau ajutor Senatului şi în acelaşi timp lui Dumnezeu, în aer liber, titrau : "Nu suntem infractori, refuzăm paşapoartele biometrice" sau "NU 666, NU cip, NU legea prostituţiei, NU homosexualităţii, Nu suntem animale". Mulţimea de oameni vuia de mesaje anti-cip şi anti 666, rostite în cor sau expuse prin intermediul pancartelor.
"Insemnarea populaţiei cu cipuri contravine credinţei ortodoxe, care ocupă aproape 80% din teritoriul României. Dacă cipurile intră în contact cu razele soarelui, oamenii vor suferi efecte grave", a explicat puţin accentuat în microfon preotul invitat de oranizatori la mitingul de luni.
El a adăugat în faţa mulţimii, pe un ton uşor indignat că "suntem cu Hristos, avem o pecete pe care am primit-o la botez şi nu se poate ca un creştin să accepte pecetea lui Antihrist, de care Sfânta Scriptură vorbeşte din urmă cu 2000 de ani".
"Legea paşapoartelor biometrice este infamă"De asemenea, preotul care a ţinut mulţimea la unison cu rugăciunea de început, a ţinut să explice în boxe că cei prezenţi la protest nu au nimic împotriva celor care au iniţiat legea paşapoartelor biometrice, ci doar că acestea "vor duce la prăbuşirea populaţiei, aşa cum scrie în Biblie : diavolul va nimici planeta".
Oamenii erau agăţati de pancarte. Erau atenţi la ce se spune, se închinau din când în când şi se rugau.
"Orice lege care e împotriva omului, e de fapt legea lui Antihrist. Iar cea cu paşapoartele biometrice este una infamă", se auzea puternic din microfon. Mulţimea aproba paşnic, înclina capul sau mima un răspuns aprobator.
"Acesta este un examen în faţa propriei conştiinţe a senatorilor, în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu. Nu vrem să ni se bage pe gât paşaportul cu cip şi nu vrem să renunţăm la libertate şi la dreptul la conştiinţă. Dacă va fi adoptată legea, românii vor face o a doua revoluţie", a explicat clar şi cu dicţie la microfon unul dintre cetăţenii prezenţi la protest.
După mai multe intervenţii anti-cip, anti-666 şi anti tot ce e legat de paşapoartele biometrice, s-a făcut linişte. In boxe a început să bată toaca, mulţimea asculta, apoi au început să bată clopotele, apoi s-a dat play la un cântec bisericesc. Banda s-a oprit, iar cântarea a început live. Oamenii prezenţi, în cor, timp de aproape cinci minute, cu tot arsenalul de afişe, cruci şi icoane în funcţiune, îndreptate spre cer sau ţinute la piept ori în mâini, au interpretat melodii bisericeşti şi au recitat din nou în cor o rugăciune.
"Vrem să apelăm la puterea cerească şi nu vrem să fim puşi în lanţurile electronice, ci să fim liberi", a spus răspicat în microfon preotul.
"666 este tributul pe care românul trebuie să-l plătească statului""Suntem împotriva paşapoartelor biometrice, însă dacă se va adopta totuşi această lege, măcar să existe un amendament prin care oamenii să poată alege între un paşaport normal şi unul biometric, pe care să-l poată avea doar dacă îl solicită", a explicat în faţa Senatului Mihail Rapcea, reprezentantul federaţiei Coaliţia împotriva Statului Poliţienesc, o grupare de ONG-uri care militează, printre altele, pentru eliminarea cipurilor electronice din documentele de identitate şi care a organizat mitingul de luni.
Rapcea spune pentru Antena3.ro că cipurile pot provoca necrozarea ţesuturilor umane, după cum ar arăta un raport al Comisiei Europene.
"20 % dintre cipurile testate pe animale au dus la forme de cancer. Nu avem nimic neapărat cu numărul 666, care apare în codul de bază, dar este ideea de control asupra oamenilor din partea statului poliţienesc românesc. In Biblie, numărul diavolului apare drept tributul pe care trebuiau să-l plătească evreii regelui David, iar de aici vine ideea de tribut pe care românii trebuie să-l plătească României. Este o parabolă", explică Rapcea pentru Antena3.ro.
"Imprumutul de la FMI presupune o garanţie din partea României, aşa cum ar fi pădurea tropicală pentru Africa"Narcisa Călinescu, una dintre tinerele participante la protestul de luni şi care are 23 de ani povesteşte pentru Antena3.ro că ea crede în numărul diavolului şi în ce scrie în Biblie, pentru că "Dumnezeu a lăsat Biblia pentru ca noi să putem vedea adevărul".
"Efectele a ceea ce scrie în Biblie se vor resimţi. Este ca şi în cazul împrumutului la FMI (Fondul Monetar Internaţional ? n.a.), România va trebui să dea o garanţie, aşa cum ar fi pădurea tropicală pentru Africa", spune tânăra pentru Antena3.ro.
Mitingul de luni după-amiază din faţa Senatului României a continuat cu un lanţ de solidaritate, în care sutele de oameni adunate la protest s-au împărţit în grupuri şi au defilat pe trotuarul din faţa Palatului Parlamentului, încărcaţi cu pliante, bannere şi icoane.
Paula Safta, Antena3.ro