Antena 3 CNN Actualitate 666 - Codul Satanei. Membrii Sfântului Sinod dezbat problema paşapoartelor biometrice

666 - Codul Satanei. Membrii Sfântului Sinod dezbat problema paşapoartelor biometrice

1 minut de citit Publicat la 11:31 25 Feb 2009 Modificat la 11:31 25 Feb 2009
666 - Codul Satanei. Membrii Sfântului Sinod dezbat problema paşapoartelor biometrice
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor întâlni, miercuri şi joi, în şedinţa de iarnă, pentr a dezbate problema paşapoartelor biometrice, anunţă Agerpres.
Recent, Patriarhia Română a cerut lămuriri Direcţiei Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor cu privire la paşapoartele biometrice. Reprezentanţii Patriarhiei au vrut să ştie în ce măsură datele cuprinse în aceste documente aduc atingere libertăţii şi demnităţii persoanelor.
După ce va evalua informaţiilor primite, Patriarhia va formula un punct de vedere în cadrul şedinţei Sfântului Sinod.
În cadrul şedinţei, Sfântul Sinod va discuta despre gestionarea fondului Filantropia pe anul trecut, va prezenta propuneri pentru acest an şi va elabora schema şi textul manuscris al calendarului bisericesc pe anul 2010. Sectorul teologic educaţional al Patriarhiei Române va prezenta şi referatul cu privire la lucrările celui de-al III-lea Congres Naţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă.
Paşaportul va conţine un cip în care sunt incorporate datele biometrice ale posesorului (amprente digitale, distanţa interpupilară, amprenta retinală etc.), pentru a-l putea identifica fără eroare şi pentru a reduce riscul de contrafacere sau utilizare frauduloasă a documentului. Pe lângă datele de identificare, toate cip-urile din paşapoarte vor conţine un cod comun: 666.
Aceasta e spaima creştinilor habotnici, care spun că introducerea cipurilor în noile tipuri de paşapoarte este ultimul pas înainte de introducerea unor astfel de cipuri în corpul uman.
Antena3.ro

×
Etichete: dezbateri
x close