
Procurorii DIICOT au făcut, luni, 65 de percheziții în România și Monaco în dosarul Nordis, în care sunt vizați 72 de suspecți, persoane fizice și juridice, fiind vorba despre oameni de afaceri, politicieni, notari, angajați și complici ai acestora.
UPDATE 21:55 Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au ieșit din sediul DIICOT, fără a purta însă cătușe, și au fost duși în duba Poliției. Niciunul nu a dorit să dea declarații.
UPDATE 20:30 Alte cinci persoane au fost reţinute luni seara de procurorii DIICOT, alături de Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă, în dosarul Nordis, potrivit surselor Antena 3 CNN. Printre persoanele reţinute se află Gheorghe Poştoacă, acţionar la firme din Nordis Group, Florin Poştoacă - director de vânzări şi Sanda Răileanu - director economic. De asemenea, au fost reţinuţi Gabriela Vasile şi Matei Cristian.
UPDATE 19:30 Potrivit surselor Antena 3 CNN, soții Laura Vicol Ciorbă și Vladimir Ciorbă au fost reținuți pentru 24 de ore, în dosarul Nordis, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată şi aderare la grup infracţional organizat.
Fostă şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, şi soţul ei, acţionar principal alături de Gheorghe Poştoacă la companiei Nordis, vor fi duși în arestul central al Poliției Capitalei.
UPDATE 18:15 De la DIICOT a ieșit și notarul Andreea Cosma, fost parlamentar PSD. Aceasta nu a făcut declarații.
Laura Vicol a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la delapidare
UPDATE 18:10 Laura Vicol a fost pusă sub acuzare. Potrivit surselor Antena 3 CNN, aceasta este acuzată de aderare la grup infracțional organizat, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani în formă continuată.
UPDATE 16:30 La sediul DIICOT a ajuns și fostul parlamentar Andreea Cosma, în prezent notar. Andrea Cosma este fiica fostului președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.
Potrivit unor surse judiciare, Andreea Cosma este suspectată de anchetatori că ar fi sprijinit, în calitate de notar, gruparea de la Nordis.
La sediul DIICOT se mai află Vladimir Ciorbă, principalul acţionar al companiei Nordis, şi soţia acestuia, Laura Vicol, fostă şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
UPDATE 15:20 Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost pusă sub acuzare pentru „sprijinirea unui grup infracțional”, potrivit surselor Antena 3 CNN. Ioana Băsescu are calitatea de suspect în dosar și a plecat de la sediul DIICOT, după audiere.
UPDATE 14.00. La DIICOT a venit și Ioana Băsescu. Procurorii au ridicat acte de la biroul ei notarial.
UPDATE 13.30 Vladimir Ciorbă și Laura Vicol au ajuns la DIICOT, ei fiind flancați de jandarmi.
UPDATE 10.30 Inspectori ANAF, jandarmi și procurori fac percheziții într-una din clădirile Nordis din Mamaia Nord.
Au fost ridicate documente care vor fi trimise la București.
Știrea inițială
Potrivit unor surse judiciare, sunt vziați Vladimir Ciorbă, soțul fostei șefe PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, membri din conducerea Nordis, notari, avocați și consultanți, care ar fi ajutat la întocmirea documentelor pentru tranzacțiile imobiliare.
Laura Vicol a postat un mesaj pe Facebook luni dimineață în timp ce procurorii făceau percheziții. ”A inceput spectacolul!”, a scris Vicol pe rețeaua socială.
Care sunt acuzațiile aduse de procurorii DIICOT
Procurorii DICOT și polițiști pun în aplicare 65 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și a Principatului Monaco ( 63 în București și județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița Năsăud și Prahova). Faptele anchetate sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Sunt vziați 72 de suspecți ( 40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice).
Potrivti anchetatorilor, din 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în:
- promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători),
- delapidarea fondurilor societăților,
- inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat.
- Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălarea banilor.
Cum acționa gruparea
Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor ( aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, care întocmea documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.
În perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).
Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro.
Care era circuitul banilor
În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poate fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri). Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar.
În același interval de timp, suspecții au indus în eroare, cu ocazia executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).
Acțiunile frauduloase au constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu - pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului , interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.
Suspecții au recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate. Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanțiale clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste .
În baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la intervale diferite de timp, liderii grupului infracțional au dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operațiuni fictive de achiziții, în scopul diminuării bazei impozabile și deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.