Antena 3 CNN Actualitate Operațiune mamut a DIICOT. 61 de percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri

Operațiune mamut a DIICOT. 61 de percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 07:30 14 Apr 2022 Modificat la 09:38 14 Apr 2022
perchezitii
Sursa foto: Hepta

Este vorba despre 61 de percheziții care se desfășoară chiar în aceste momente în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. 

Operațiunea DIICOT Timișoara vizează două grupări de traficanți de droguri care acționau în Timișoara și Lugoj. 

Gruparea din Timișoara aducea cantități importante de canabis din Spania. Drogurile erau depozitate și ulterior vândute dealerilor mai mici care le vindeau mai departe consumatorilor din vestul țării. 

Această grupare avea conexiuni cu o altă grupare din Lugoj care vindea canabis dar și droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive. 

În timpul perchezițiilor polițiștii au descoperit arme și droguri la cei suspectați în dosar. 

34 de persoane urmează să fie duse în următoarele ore la sediul DIICOT pentru audieri. 

Este o operațiune mamut a celor de la crimă organizată, la percheziții fiind prezenți inclusiv polițiști din Sibiu, Mehedinți sau Bihor, a povestit Dragoș Boța, jurnalist Press Alert, la Antena 3. 

Comunicatul DIICOT

”La data de 14.04.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara efectuează un număr de 61 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș, Caraș Severin și Hunedoara într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea, fără autorizație, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. 

Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional organizat format din cetățeni români, care activează încă din luna septembrie 2021 pe raza Municipiului Timișoara, grup specializat în traficul de droguri de risc (canabis) care au fost procurate din Spania de la cetățeni români stabiliți în această țară. 

Grupul de criminalitate organizată este format din membri cu atribuții specifice, structurați pe trei paliere infracționale distincte, după cum urmează: 

A. PALIERUL FURNIZORILOR: 

Format din cetățeni români, stabiliți în Spania, care asigură procurarea drogurilor de risc din culturile de canabis din acea țară și livrarea acestora către membrii grupării din România. 

B. PALIERUL DEPOZITARILOR ȘI DEALER-ILOR "EN GROSS": 

Aceștia sunt specializați în primirea unor cantități mari de droguri de risc din Spania, depozitarea, manipularea și distribuirea acestora către ceilalți membrii ai grupării infracționale care acționează în Timișoara.  

C. PALIERUL CLIENȚILOR-DEALERI: 

Acesta este format din clienții fideli ai celor din cel de-al doilea palier, achiziționând în mod organizat și constant canabis în baza unor relații de încredere reciprocă.  

Din acest segment al grupului fac parte atât dealeri mari de droguri (care cumpără cantități de 1 kilogram sau mai mult) cât și dealeri mici (care cumpără cantități moderate de canabis, între 100 și 500 de grame), aceștia fiind specializați în vânzarea aceluiași tip de drog. 

De asemenea, este vizată activitatea unei grupări care acționa la nivelul municipiului Lugoj specializată în comercializarea de droguri de risc și de mare risc și efectuarea, fără autorizație, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, reținându-se că există conexiuni între aceasta și membrii grupului infracțional organizat care acționa pe raza municipiului Timișoara. 

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 34 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale. 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Alba Iulia, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Craiova și Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi "Glad Voievod" Timișoara și Inspectoratelor de Jandarmi Județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”. 

×
Etichete: perchezitii
x close