Antena 3 CNN Actualitate 6 candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia A.N.I

6 candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia A.N.I

6 candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia A.N.I
27 Aug 2007   •   17:08

Membrii Consiliului Naţional de Integritate (CNI) au respins luni, cu majoritate de voturi, dosarele a 15 candidaţi la funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I), printre aceştia aflându-se şi directorul Transparency Internaţional România, Victor Alistar. Membrii CNI au respins cu opt voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere dosarele celor 15 candidaţi, deoarece au avut vicii de formă sau de fond. În cazul lui Victor Alistar, actul de identitate nu a fost depus în formă legalizată în dosarul de candidatură. Astfel, din 28 de persoane care şi-au depus iniţial candidatura, au rămas 6 candidaţi pentru postul de preşedinte al A.N.I - Ion Chihaia, Ion Dănescu, Lucian Drîmbă, Liliana Drăguleană, Ilie Drăgoi şi Oana Sandu - şi 7 candidaţi pentru postul de vicepreşedinte - Ion Gârlăşteanu, Agripina Dumitraşcu, Gabor Kozsokar, Vasile Braun, Mihai Tătuţ, Cătălin Constantin Radu, Cătălin Alexandru Macovei. Cei respinşi pot ataca în justiţie decizia CNI.

Concursul pentru ocuparea celor două posturi constă într-o probă scrisă şi în susţinerea unui interviu. Proba scrisă va avea loc pe 30 septembrie, iar interviul va fi susţinut de candidaţi pe 9 octombrie. A.N.I va deveni efectiv operaţională în toamna acestui an şi se va ocupa de verificarea averii demnitarilor.

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close