Proprietarii ale căror bunuri au fost confiscate de regimul comunist şi care în locul acţiunilor la Fondul Proprietatea vor dori bani, ar putea primi până la 500.000 de lei. Un proiect de act normativ referitor la modificarea legislaţiei privind Fondul prevede că despăgubirile vor fi acordate în tranşe anuale, de maximum 100.000 de lei. Preşedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului Proprietatea a anunţat că proiectul a intrat în procedura de avizare şi că mai sunt discuţii pe marginea companiilor incluse în portofoliu.
Ministrul Varujan Vosganian a declarat că ordonanţa de modificare a legislaţiei privind Fondul Proprietatea va fi discutată în Guvern la jumătatea lunii iunie.
Fondul Proprietatea a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2005 şi urmează să emită un număr limitat de acţiuni la valoarea estimată a despăgubirilor care vor fi acordate.
Antena 3