Patru
persoane au fost rănite cu cuţitul, într-o altercaţie
petrecută miercuri pe o terasă din staţiunea Costineşti. La faţa
locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a constat că una
dintre victime prezenta o plagă tăiată în zona pectorală
stânga. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de
Urgenţe Constanţa unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Potrivit
unui reprezentant al poliţiei,
altercaţia a fost generată de
faptul că grupului agresorilor le-a fost refuzat accesul la terasă
sub pretextul că sunt sub influenţa alcoolului.
Două
persoane implicate în scandal au folosit cuţitul iar la
sosirea echipajului au încercat să părăsească locul, fiind
necesară imobilizarea lor şi conducerea la sediul Poliţiei
Costineşti. Cei doi agresori sunt cetăţeni din Republica Moldova.
Rompres