SUA vor investi 34 de milioane de dolari pentru modernizarea bazelor militare, în care vor locui soldaţii americani. Aproape 70 de imobile, aflate încă în funcţiune, pe aeroportul militar Mihail Kogălniceanu, vor fi demolate, iar locul lor va fi luat de construcţii noi şi trainice. În bază se lucrează zi - lumină, pentru ca totul să fie gata, până la sosirea soldaţilor americani. Pavilioanele vor fi trecute mai întâi din domeniul public în cel privat al statului. Suprafeţele sunt impresionante.
Banii vor fi folosiţi pentru modernizarea cazărmii în care se vor instala trupele americane. Americanii au hotărât că vor angaja români aşa că localnicii se pregătesc să facă avere de pe urma soldaţilor. Lucrările la baza militară au început deja. Şi-au făcut apariţia şi primele construcţii provizorii.
Până la finele acestui an, în România vor sosi aproximativ 1500 de soldaţi de peste ocean, însă în mai puţin de un an, numărul acestora se va dubla.
Observator