Antena 3 CNN Actualitate 300 de angajaţi ai fabricii de confecţii LRO din Sfântu Gheorghe vor fi disponibilizaţi la sfârşitul lunii

300 de angajaţi ai fabricii de confecţii LRO din Sfântu Gheorghe vor fi disponibilizaţi la sfârşitul lunii

1 minut de citit Publicat la 18:07 23 Mar 2012 Modificat la 18:07 23 Mar 2012
300 de angajaţi ai fabricii de confecţii LRO din Sfântu Gheorghe vor fi disponibilizaţi la sfârşitul lunii
Foto: mesageruldecovasna.ro
Aproximativ 300 de angajaţi ai fabricii de confecţii LRO din Sfântu Gheorghe vor fi disponibilizaţi la sfârşitul lunii martie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna urmând să le ofere, luni, servicii de preconcediere, informează Mediafax.
   
Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat, vineri, că dintre cei aproximativ 400 de angajaţi care urmează să fie disponibilizaţi, aproximativ o sută sunt în concediu prenatal sau de creştere a copilului, astfel că numărul celor care vor rămâne fără loc de muncă la sfârşitul lunii martie este de circa 300.
   
"La fabrică vor rămâne 220 de angajaţi activi, dar am fost deja contactaţi de mai multe fabrici de confecţii din judeţ care vor să angajeze personal calificat. În prima fază vom putea oferi un loc de muncă pentru cel puţin 150 de persoane în industria confecţiilor, pentru cele calificate în acest domeniu", a spus Kelemen.
   
Totodată, el a spus că, dacă o persoană nu acceptă locul de muncă propus, riscă să nu beneficieze de indemnizaţie de şomaj.
   
Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România, care face parte din grupul suedez Autoliv, a achiziţionat, la începutul acestui an, o facilitate de producţie în Sfântu Gheorghe, de la producătorul de pantaloni LRO, companie controlată de omul de afaceri Keresztes Zoltán.
   
Proprietarul companiei LRO din Sfântu Gheorghe, Keresztes Zoltan, declara, în luna februarie, că în urma acestei tranzacţii LRO nu va dispărea, ci va construi, anul acesta, o nouă fabrică de pantaloni, care va avea o capacitate mai mică decât cea deţinută anterior, adaptată necesităţilor de producţie.
   
Keresztes menţiona că societatea va reduce şi numărul de angajaţi, urmând să păstreze aproximativ 200 din cei aproximativ 600 pe care îi are în prezent.
   

×
Etichete: sfantu gheorghe
x close