Cei 26 vor fi prezentanţi instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită şi dare mită.
În acest caz, vineri, a fost declanşată o acţiune la care au participat 13 procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 175 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti, fiind făcute 44 de percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere.
16 medici de familie şi specialişti, dar şi administratori şi angajaţi de la două laboratoare, se numără printre cele 42 de persoane urmărite penal în dosarul decontărilor ilegale de analize, potrivit anchetatorilor
Medicii sunt acuzaţi că au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive pe numele a circa 800 de persoane, din valoarea cărora îşi opreau 10%.
Unul dintre medicii vizaţi în acest caz, cardiologul Sergiu Bârsan, a fost găsit, vineri dimineaţă, la o pensiune din Drobeta Turnu Severin de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, fiind ridicat în baza unui mandat de aducere.
ŞTIREA INIŢIALĂ, 17:20
Şapte persoane au fost reţinute în dosarul decontărilor ilegale de analize.
Anchetatorii bucureşteni au pus sub acuzare medici pentru decontări de analize medicale în valoare de peste 500.000 de euro, vineri dimineaţă având loc 44 de percheziţii domiciliare, în urma cărora 42 de persoane vor fi duse la audieri.
În această lună, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare şi dare de mită.
"Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, cauzându-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.