Sunt percheziții de amploare joi dimineață în oraşul Ţăndărei, județul Ialomița. Peste 250 de poliţişti şi jandarmi au împânzit zona, iar un elicopter al Ministerului de Interne survolează oraşul. Perchezițiile au loc într-un dosar pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și regimul armelor și munițiilor.
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 23 de percheziții domiciliare în localitatea Țăndărei, județul Ialomița.
Vor fi puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere și mandate europene de arestare, emise pe numele unor persoane despre care există indicii că se află în localitatea Țăndărei.
În casele suspecților au fost găsite topoare, cuțite, săbii și o armă neletală cu aer comprimat.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal, anunță Poliția Română.
Persoanele suspectate vor fi duse la sediul poliției pentru amprentare și fotografiere și audiate.