Antena 3 CNN Actualitate 250 de pagini din teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, sunt copiate din alte lucrări

250 de pagini din teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, sunt copiate din alte lucrări

1 minut de citit Publicat la 11:51 26 Noi 2015 Modificat la 11:51 26 Noi 2015
toba-toata-situatia-privind-implicarea-conducerii-isu-bucuresti-sa-fie-inaintata-la-dna-344850.jpg
Noul ministru de Interne, chestorul principal Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii 3 ani, se alătură listei tot mai cuprinzătoare cu demnitari suspectați că și-au plagiat tezele de doctorat, scrie pressone.ro.

Peste 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care el a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice.

Contactat pentru a comenta asupra acestui fapt, Petre Tobă ne-a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică. "Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credință, că am făcut o lucrare aplicată și că am avut șansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliției Române", a spus el.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I".

Conform CV-ului său, postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, perioada studiilor doctorale a fost 2008–2011. Potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Națională de Apărare "Carol I", Petre Tobă și-a susținut teza în mod public în 15 februarie 2011.

Pe coperta tezei este trecut anul 2010. Asta înseamnă că, inițial, el trebuia să susțină teza în 2010, că apucase să tipărească lucrarea și nu a modificat-o ulterior. Ministrul spune că nu își amintește motivul amânării, dar că, în mod sigur, și-a susținut teza "în primăvara lui 2011".

Mai multe, pe pressone.ro

×
x close