Milioane de români s-au înghesuit în biserici de praznicul Sfântului Gheorghe. Românii s-au rugat pentru rude, sănătate, pace în lume şi pentru... mărirea pensiei. Lume multă, coadă la aprins lumânări şi la dat acatiste. Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti a fost neîncăpătoare. ?Mă rog să avem de toate, să avem un conducător bun şi să ne mărească pensiile?. Aceste cuvinte au stat pe buzele tuturor pensionarilor veniţi la slujbă, în Bucureşti. În alte părţi ale ţării, de Sfântul Gheorghe, tradiţiile au fost la loc de cinste. În Argeş, porţile caselor s-au împodobit cu crengi de fag. Iar, în Moldova, se pun ramuri verzi de răchită pe o glie aşezată pe stâlpii porţii. Se crede că Sfântul Gheorghe, când vine, îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe această glie.
Sfântul Gheorghe (Sangiorz), conducător în oastea romană, a salvat-o pe fiica conducătorului din Lida din ghearele dragonului, fiind venerat în toată lumea creştină. De asemenea, Sfântul Gheorghe a fost patronul militar al Moldovei medievale. Se spune că Sfântul Gheorghe aduce definitiv primăvara şi dă putere pomilor să înflorească. Peste 700.000 de români poartă numele Gheorghe.
Antena3.ro