20 de turişti, între care şi doi copii, au rămas blocaţi aseară in telecabina din Sinaia. Instalaţia s-a oprit cu 400 de metri înainte de a ajunge în staţie. Turiştii au fost coborâţi cu ajutorul salvamontiştilor.
Turiştii se întorceau spre Sinaia, când telecabina s-a defectat la aproximativ o jumatate de km de staţia de sosire.
Jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit imediat şi au început operaţiunile de evacuare a pasagerilor. Printre turiştii aflaţi în telecabină se aflau şi doi copii în vârstă de nouă, respectiv zece ani.
Acţiunea de salvare a durat câteva minute însă un turist a refuzat să coboare cu sacul din cauza fricii de înălţime.
În ciuda incidentului petrecut aseară, telecabina din Sinaia va circula şi în zilele următoare după programul obişnuit. O comisie de specialitate a început o anchetă care va elucida cauzele care au dus la această situaţie.
Antena 3