Antena 3 CNN Actualitate 20 de migranţi, capturaţi la Arad în timp ce voiau să treacă graniţa

20 de migranţi, capturaţi la Arad în timp ce voiau să treacă graniţa

1 minut de citit Publicat la 11:42 11 Sep 2016 Modificat la 11:42 11 Sep 2016
20 de migranţi, capturaţi la Arad în timp ce voiau să treacă graniţa
foto: Agerpres

Poliţiştii de frontieră au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 20 de cetăţeni afroasiatici, 12 sirieni, 7 irakieni şi un iranian, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera verde spre Ungaria, transmite Agerpres.

"În urma activităţilor întreprinse pentru supravegherea sporită a frontierei de stat de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, în noaptea de 10/11.09.2016, în zona de competenţă a S.P.F Turnu, judeţul Arad, a fost reţinut un grup de migranţi care intenţiona să treacă ilegal frontiera de stat a României. Astfel, azi noapte, în jurul orei 00,30, la aproximativ 20 metri de frontieră, a fost reţinut un grup format din 20 de persoane de origine afroasiatică, care intenţiona să treacă ilegal frontiera din Romania în Ungaria", informează Poliţia de Frontieră Română.

Potrivit sursei citate, din primele verificări a rezultat că respectivii sunt cetăţeni sirieni, irakieni, iranieni, cu vârste cuprinse între 2 şi 36 ani, 13 adulţi şi 7 copii, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

"În cauză poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cercetările fiind în derulare", mai precizează Poliţia de Frontieră.

 

×
Etichete: migranti
TOP articole
x close