Antena 3 CNN Actualitate 2 milioane euro pentru Miss Deszăpezirea. Cum au obţinut două fotomedele un contract de la CNADNR

2 milioane euro pentru Miss Deszăpezirea. Cum au obţinut două fotomedele un contract de la CNADNR

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:01 31 Ian 2014 Modificat la 17:01 31 Ian 2014
2 milioane euro pentru Miss Deszăpezirea. Cum au obţinut două fotomedele un contract de la CNADNR
Foto: Facebook
Două fotomodele din Bistriţa au obţinut de la CNADNR un contract de deszăpezire de peste două milioane de euro. Surorile Loredana şi Cosmina Salanţă s-au angajat să cureţe mai multe drumuri naţionale din Dâmboviţa.

Cele două sunt zilele acestea în vacanţă în Bali, după cum arată postările pe conturile lor de Facebook.

În lipsa lor, afacerea este pe mâini bune, mai exact pe mâinile lui Alin Ştefan, director la firma Romstrade, a lui Nelu Iordache, arestat pentru deturnare de fonduri

Loredana Salanţă este fostă Miss World România 2009 şi câştigătoare a Top Model of the World în 2011, iar Cosmina este şi ea fotomodel.

Cele două surori scot bani grei de pe urma ninsorilor care au căzut în ultima perioadă în sudul României. Potrivit Gândul.info, cele două au înfiinţat în aprilie 2013 Societatea de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi care are ca obiect de activitate lucrări de construcţii în drumuri şi autostrăzi.

După doar câteva luni de la înfiinţare, firma fotomodelelor s-a angajat să deszăpezească drumurile DN 61, DN 7, DN 72, şi DN 72A din judeţul Dâmboviţa, în baza unui contract câştigat de la CNADNR, în valoare peste 2,16 milioane euro. Cu o mică avere în cont, fetele au lăsat zăpezile din ţară şi zburat spre însoritul Bali, în Indonezia.

La cârma afacerii a rămas administratorul firmei, Alin Niculae Ştefan, director în cadrul firmei de asfaltări Romstrade, deţinută de afaceristul Nelu Iordache. Pentru deszăpezirea celorlalte drumuri naţionale care trec prin Dâmboviţa răspund alte trei firme. Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, care tranzitează Dâmboviţa, Argeş, Ilfov şi Giurgiu este deszăpezită integral de firma Euro Strada din Braşov, care a câştigat contract de aproximativ 3,89 milioane euro. Chirulli Andrea Impresa Individuale în asociere cu Shelter Construct au câştigat deszăpezirea pe DN 1A, DN 7 şi DN 71 pentru aproximativ 2,12 milioane euro. Cât despre drumurile judeţene, loturile care trebuie deszăpezite au fost câştigate de mai multe firme, prin cereri de ofertă de la Drumuri şi Poduri Dâmboviţa, companie a Consiliului Judeţean.

La nivel naţional, întâlnim şi alte ciudăţenii ale contractelor de deszăpezire: o firmă care se ocupă de cultivarea cerealelor a trimis la deszăpezire în Vrancea doar două utilaje, pentru că, explică subprefectul, "nu se aştepta să câştige licitaţia".  
 

×
Etichete: CNADNR deszapezire
x close