Aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţia locală ar putea fi concediaţi anul acesta. Potrivit unui proiect de lege, numărul de angajaţi din primării şi consilii locale va fi limitat în funcţie de numărul de locuitori.
Primii disponibilizaţi ar urma să fie cei cu vârstă de pensionare şi cei fără copii.
Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat pentru
Mediafax că proiectul de lege urmează să fie discutat de partenerii sociali în aproximativ două săptămâni.
"Prin acest proiect se urmăreşte propunerea unui normativ de personal la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor judeţene, astfel încât aceste normative să răspundă atât cerinţelor curente, cât şi exigenţelor viitoare pentru funcţionarea aparatului propriu al administraţiei publice locale şi asigurarea unui serviciu public de calitate pentru cetăţeni", se arată în expunerea de motive a acestui proiect de lege, citat d esursa precizată.
"Astfel, urmare a aplicării noului normativ rezultă o economie totală de personal, la nivelul aparatului propriu al administraţiei publice locale, de circa 16.742 de persoane la nivelul anului 2009, care în structură se prezintă astfel: comune -8.772 de persoane, oraşe -2.224 de persoane, municipii şi sectoare municipiul Bucureşti -4.785 de persoane şi consilii judeţene şi Primăria municipiului Bucureşti -961 de persoane. Urmare a aplicării normativelor de personal propuse pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, se estimează o reducere a personalului în serviciile de tip rezidenţial, destinate protecţiei şi promovării drepturilor copilului de la 16.923 angajaţi la 31 decembrie 2009 la 15.909 angajaţi estimaţi pentru anul 2010", se mai arată în expunerea de motive.
NUMĂRUL MAXIM DE ANGAJAŢI PREVĂZUT ÎN PROIECTUL DE LEGEConsilii locale ale comunelor - până la 1.500 de locuitori: maximum 10 angajaţi
- până la 20.000 de locuitori: maximum 24 de angajaţi
Consilii locale ale oraşelor - 1.500 - 3.000 de locuitori: maximum 18 angajaţi
- până la 50.000 de locuitori: maximum 61 de angajaţi
Consiliile locale ale municipiilor şi sectoarelor Capitalei - până la 20.000 de locuitori: 53 de angajaţi
- până la 400.000 de locuitori: 362 de angajaţi
Consilii judeţene- până în 350.000 de locuitori: maximum 120 de angajaţi
- peste 650.000 de locuitori: maximum 180 de angajaţi
În cazul
Primăriei Municipiului Bucureşti (oraş cu 1.944.427 de locuitori) proiectul prevede ca din cei 1.067 de angajaţi să rămână 667, ceea ce înseamnă o diminuare de 400 de angajaţi.
Antena3.ro