Inundatii in comuna Ţînţăreni din judeţul Gorj. 12 gopspodării au fost afectate de o viitură produsă chiar în această dimineaţă. Două echipaje de pompieri sunt la faţa locului pentru a-i ajuta pe oameni sa scoata apa din curti si case.
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi în Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Atenţionarea este valabilă începând de luni, de la ora 02:00 până marţi, 29 mai, ora 16:00.
În intervalul menţionat, în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în sud-estul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Orientali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vantului şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 40 - 50 l/mp.