Cine are de anunţat o urgenţă va trebui să sune, de acum încolo, numai la 112. Din data de 2 aprilie, celelalte numere scurte ca 955, 961, 981 nu vor mai putea fi apelate.
Ai de anunţat un accident. Scoţi telefonul şi încerci să-ţi aminteşti numărul de la ambulanţă. Sau poate la poliţie trebuie să suni. Aşa că încerci să-ţi aminteşti... 961... 981. Timpul trece şi fiecare secundă contează. Nu va mai trebui însă să ne amintim aceste numere. E mult mai simplu să formăm un numar unic pentru orice urgenţă.
Daca până acum apelurile la 955, 961, 981 erau redirectionate automat la dispeceratul 112 de la inceputul lunii viitoare, trebuie să formăm doar 112 pentru a raporta urgenţa.
Potrivit lui Marius Militaru, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti ?utilizarea unui număr de urgenţă duce la eficientizarea utilizării resurselor umane, dar foarte important, duce la o un timp mai rapid de răspuns, care înseamnă salvarea de vieţi?.
Pentru a rezolva problema apelurilor abuzive, cei care folosesc numărul 112 în joacă vor fi bombardaţi cu sms-uri. Specialiştii estimează că vor fi trimise peste un 1.600.000 de sms-uri în primele 3 luni de probă ale acestei campanii. Specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale încearcă în paralel să-i educe şi pe elevi despre cum se foloseşte în mod corect numărul 112.
În 2008, peste 8 milioane de apeluri au fost glume sau farse. Aproape 7 milioane dintre acestea fiind date de pe cartele pre-pay.
Observator