În mijlocul scandalului Big Brother, şeful SRI a recunoscut că serviciul pe care îl conduce are agenţi acoperiţi în presă. O normalitate pentru orice stat european, spune Geroge Maior. De-a lungul timpului, mai mulţi şefi ai SRI au confirmat că există jurnalişti acoperţi.
Declaraţia şefului SRI a fost comentată în emisiunea
100 de Minute de la Antena 3.
„SRI conduce această ţară. Mi se pare firesc, în măsura în care conduce aceasta țară, să revendice acest lucru în momentul în care vine o altă instituţie și vrea să-i ia din putere asta, chiar dacă este vorba de CCR”, a declarat analistul Ilie Şerbănescu, în emisiunea 100 de Minute.
Scandal uriaş în Germania din cauza agenţilor acoperiţi în presă În 2006, presa germană era şi ea zguduită de un scandal legat de agenţi acoperiţi. Wilhelm Dietl, jurnalist cu notorietate la acea vreme - scria pentru unele din cele mai prestigioase publicaţii germane - lucrase timp de 10 ani ca agent al serviciului german de informaţii externe BND.(...) În Germania, cazul Dietl a avut urmări concrete. BND a decis şi a anunţat public că nu va mai folosi acoperirea de jurnalişti pentru agenţii săi secreţi. Iar sindicatul presei germane a introdus în Codul Presei o menţiune clară: meseria de jurnalist nu este compatibilă în niciun fel cu serviciile de informaţii.
Sursa: RFI