Sumele destinate Sănătăţii în 2012, adică aproximativ 5,5 miliarde euro, s-au terminat în septembrie. Pentru 2013, guvernanţii spun că bugetul alocat Ministerului Sănătăţii va fi întocmit cu mai multă grijă, pentru ca situaţia din acest an să nu se repete.
Calculele făcute de Income Magazine arată că pentru reformarea reală a sistemului ar fi nevoie de un efort mixt, public-privat, ce s-ar traduce în minim 10 miliarde de euro alocate acestui sector doar pentru un an. Aceasta este cifra reală care ar trebui să se afle pe buzele guvernanților, indiferent de culoarea politică.
O astfel de investiţie va fi, însă, imposibil de realizat, din următorul motiv: pentru eficientizarea sistemului e nevoie de asumarea la nivel politic a unui pachet de măsuri prin care sectorul public şi cel privat să repună în funcţiune acest „organism” aflat în comă. Asta înseamnă renunţarea la contractele preferenţiale, transparentizarea cheltuielilor publice şi, mai ales, implicarea managementului privat. După ce în ultimii ani s-a vorbit masiv despre reforma Sănătăţii, se pare că orice demers este acum abandonat. Şi totuşi, există speranţă...
Citeşte mai multe despre acest subiect pe www.incomemagazine.ro