Antena 3 CNN Be EU Salariul minim european, argumente pro și contra

Salariul minim european, argumente pro și contra

Uniunea Europeană face pași spre un salariu minim european.

Salariul minim european, argumente pro și contra
Sursa foto: Pixabay.com
de Silvia Țigănilă    |    07 Noi 2020   •   10:30

Salariu egal pentru muncă egală. Acesta este principiul de la care pornește Comisia Europeană în stabilirea unui salariu minim european. S-a făcut deja primul pas - Comisia a propus o directivă a Uniunii Europene pentru a se asigura că lucrătorii din Uniune sunt protejați prin existența unor salarii minime adecvate care să le permită un trai decent peste tot unde muncesc. 

Comisia consideră că atunci când sunt stabilite la niveluri corespunzătoare salariile minime produc nu doar un impact social pozitiv ci și beneficii economice mai ample și asta pentru că duc la reducerea inegalității salariale, contribuie la susținerea cererii interne și la consolidarea stimulentelor de a lucra.

Propunerea privind salariile minime adecvate este un semnal important că și în vremuri de criză demnitatea muncii trebuie respectată.

Sara Skyttedal, din Suedia, care reprezintă PPE, a vorbit sâmbătă la ”Be EU” despre salariul minim european.

Motivul pentru care se vine cu o asemenea propunere este crearea unui venit minim la nivelul întregii Europe, pentru ca toată lumea să aibă un nivel de trai decent, pentru a preveni sărăcia”, a spus ea.

U.E. face pași spre un salariu minim european

Eu nu cred că stabilirea unui salariu minim la nivel european este calea de a face asta. E un obiectiv admirabil, dar cred că se poate face asta și la alte niveluri”, a adăugat Skyttedal.

Aflați mai multe informații urmărind materialul video de mai jos!

Salariul minim european, argumente pro și contra

×
Subiecte în articol: be EU salariu minim
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close