Milioanele de euro alocate pentru realizarea şi promovarea brandului turistic al României, pe vremea când Elena Udrea era ministru al turismului, nu au dat roadele aşteptate.
Astfel, dacă numărul turiştilor străini înregistraţi în 2010, anul lansării brandului, era de 1,3 milioane, în 2011 acesta a ajuns la 1,5 milioane, iar în 2012 numărul turiştilor străini a ajuns la 1,6 milioane.
Cifrele nu s-au schimbat foarte mult nici în anii 2013-2014 când câte 1,7 milioane de turişti străini au ajuns în ţară, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Cu alte cuvinte,
toată promovarea făcută de Udrea pe milioane bune de euro pe plan extern a determinat o creştere a numărului de turişti străini înregistraţi în România cu doar circa 400.000 de persoane, în 5 ani.