Billy Idol revine în România. Legenda rock va concerta, pe 29 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti, şi pe 30 iunie, în premieră, la Cluj-Napoca, pe stadionul Cluj Arena, informează
Mediafax. Biletele Regular pentru concertul Billy Idol de la Bucureşti pot fi achiziţionate la preţul de 128,4 lei până pe data 25 martie inclusiv. Începând cu data de 26 martie, până în ziua dinaintea concertului, bilete costă 160,5 lei. Pe 29 iunie, la intrare, biletele vor fi disponibile la preţul de 181,9 lei. Billy Idol este o emblemă de peste trei decenii şi şi-a creat o nişă muzicală unică. Rockerul şi-a câştigat respectul fanilor pentru că a reuşit, de la bun început, să facă loc arogantei atitudini punk în pop-ul şi rock-ul mainstream, cu piese ce s-au transformat în evergreenuri.