Antena 3 CNN Actualitate Cultură Un portret realizat de Gustav Klimt, scos la licitaţie. Pictura, evaluată la 24,4 milioane de euro

Un portret realizat de Gustav Klimt, scos la licitaţie. Pictura, evaluată la 24,4 milioane de euro

1 minut de citit Publicat la 22:28 05 Iun 2015 Modificat la 22:28 05 Iun 2015
portret2.jpg
Foto:www.sothebys.com
Un portret realizat de Gustav Klimt în 1902 va fi scos la licitaţie la casa Sotheby's din Londra, pe 24 iunie. Pictura este evaluată la 18 milioane de lire sterline (24,4 milioane de euro), informează BBC News.

Portretul tinerei evreice Gertrud Loew este scos la vânzare după ce le-a fost restituit moştenitorilor acesteia. Tabloul a fost confiscat de nazişti după ce a fost lăsat în Viena de Gertrud Loew, care a fugit în America în 1939.

Portretul a ajuns în posesia lui Gustav Ucicky, un regizor care făcea propagandă pentru nazişti. El este considerat primul fiu nelegitim al lui Klimt şi a colecţionat mai multe opere ale artistului, pe care le-a lăsat moştenire văduvei sale, Ursula Ucicky, la moartea sa, în 1961.

În 2013, Ursula Ucicky a înfiinţat Fundaţia Klimt, care a ajuns la o înţelegere în privinţa restituirii şi vânzării operei cu familia lui Gertrud Loew, anul trecut.

Restituirea unui tablou de Klimt moştenitorilor de drept jefuiţi de nazişti a constituit subiectul unui film recent, "Femeia în aur/ Woman in Gold", în regia lui Simon Curtis, cu Helen Mirren în rolul principal.

Gustav Klimt născut pe 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei, a fost un pictor simbolist şi decorator austriac, lider al avangardei vieneze şi unul din fondatorii Secesiunii. Arta lui a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluţii din istoria artei. A murit pe 6 februarie 1918.






 

 

 

×
x close