Antena 3 CNN Externe Spectacolele organizate de 1 mai la Neptun vor costa Ministerul Turismului aproape 100.000 de euro

Spectacolele organizate de 1 mai la Neptun vor costa Ministerul Turismului aproape 100.000 de euro

1 minut de citit Publicat la 12:01 28 Apr 2010 Modificat la 12:01 28 Apr 2010
Spectacolele organizate de 1 mai la Neptun vor costa Ministerul Turismului aproape 100.000 de euro
Evenimentele care vor avea loc la Neptun, cu ocazia zilei de 1 mai, vor costa Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) aproape 100.000 de euro. Potrivit Gândul, firma care va încasa banii este Paradigma Group, după ce la selecţia de oferte s-au prezentat doi competitori.

Paradigma Group a orchestrat, anul trecut, festivalurile de la Mamaia şi Mangalia (Calatis) şi s-a ocupat de partea tehnică a concertelor Iron Maiden, Metallica, John McLaughlin, Kylie Minoque, Leonard Cohen, Lenny Kravitz sau Massive Attack, precizează sursa citată.

Potrivit unui comunicat al MDRT, programul cuprinde concerte, proiecţii de filme, petreceri şi alte acţiuni derulate pe plaja din Neptun.

"Vineri, 30 aprilie, vor fi proiectate filme în spaţii amenajate pentru aproximativ 2.000 de spectatori, iar pe plajã vor avea loc petreceri animate de DJ-i şi concerte cu Laurenţiu Duţã, Andreea Bãnicã & Band Show, ZERO, Akcent. Sâmbãtã, 1 mai, spectacolele continuã cu petreceri si recitaluri ale artistilor Smiley, Fly Project, Puya si Alex. Seara de 1 Mai va fi marcatã de un foc de artificii şi de multe alte surprize pe plajã", se arată în comunicatul Ministerului.

În urma unei înţelegeri dintre Ministerul Turismului şi cel al Apărării, turiştii se vor putea plimba şi cu Bricul Mircea, contra cost.



Anul trecut, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost implicată într-un scandal, după ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit sumele mari plătite pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei Tineretului, pe 1 şi 2 mai. Totul a pornit de la scena amplasată la Costineşti, pentru care Ministerul Tineretului ar fi plătit 75.000 de euro. Ridzi a negat, însă, toate acuzaţiile şi a spus că toate contractele pentru aceste manifestări au fost perfect legale.

Întregul scandal a luat apoi o turnură politică. Liderii PNL au cerut public constituirea unei comisii parlamentare de anchetă şi începerea urmăririi penale în cazul ministrului Tineretului. Lucrările comisiei au fost mult îngreunate de certurile dintre parlamentari. Ministrul Tineretului a fost apărat de membrii PD-L la audierile din comisie, însă unii lideri democrat-liberali, printre care şi ministrul Transporturilor Radu Berceanu, i-au sugerat ministrului Tineretului că ar fi mai bine să demisioneze.

Monica Iacob Ridzi a demisionat, până la urmă, din funcţia de ministru, în luna iulie a anului trecut.

Antena3.ro



×
x close