Antena 3 CNN Externe Cercetătorii ruşi vor pune la punct un plan pentru evitarea ciocnirii Pământului cu un asteroid, în 2036

Cercetătorii ruşi vor pune la punct un plan pentru evitarea ciocnirii Pământului cu un asteroid, în 2036

<1 minut de citit Publicat la 23:25 30 Dec 2009 Modificat la 23:25 30 Dec 2009
Cercetătorii ruşi vor pune la punct un plan pentru evitarea ciocnirii Pământului cu un asteroid, în 2036
Specialiştii ruşi se vor întâlni în curând pentru a elabora un plan care să îndepărteze un asteroid cu diametrul de 350 de metri, care ar putea lovi Pământul în 2036, provocând un crater de mărimea Franţei. Nu este un scenariu de film ştiinţifico-fantastic, ci declaraţia directorului Agenţiei Spaţiale Ruse, Anatoly Perminov, citat de AFP.

Potrivit agenţiei RIA Novosti, asteroidul Apophis va trece prin dreptul Pământului în 2029, la o distanţă de aproximativ 30.000 de kilometri. În cursul următorilor şapte ani, el şi-ar putea schimba cursul şi lovi planeta noastră.

În octombrie oficialii NASA susţineau că şansele ca acest lucru să se întâmple sunt de patru la un milion, după ce iniţial fuseseră calculate ca 1 la 45.000.

?Vorbim totuşi de vieţile oamenilor. Mai bine să cheltuim câteva sute de milioane de dolari pentru a crea un sistem care să prevină o coliziune, decât să aşteptăm să se întâmple şi sute de mii de oameni să fie ucişi? a spus Perminov, care a declarat că specialiştii ruşi se vor întâlni pentru a discuta despre posibilităţile de evitare a catastrofei.

Astronomul a mai spus că un plan comun este de dorit, cu participarea specialiştilor din Rusia, UE, SUA şi China.

Antena3.ro

×
Etichete: asteroid
x close