Din primele cercetări reiese că accidentul a fost cauzat de o piatră aflată pe şine. Din fericire nici unul dintre pasagerii aflaţi în acel moment în mijlocul de transport în comun nu a fost rănit.
Accidentul a avut loc în jurul orei 7.00. În urma deraierii, liniile au cedat şi s-au rupt în două.
Angajaţii de la RATB au sosit imediat la faţa locului şi au sudat liniile la loc.
Nervoşi că au întârziat la serviciu, călătorii au fost nevoiţi să meargă pe jos. Totuşi, pentru cei care nu s-au grăbit, RATB a pus la dispoziţia călătorilor o linie navetă de autobuze.
Conducerea RATB a demarat o anchetă pentru a stabili exact cauzele accidentului.
Antena 3