Accidentul s-a produs în momentul în care unul dintre şoferi a încercat să intre cu maşina într-o depăşire, fără să se asigure. Autoturismul s-a izbit de o altă maşină care circula din sens opus. Alte trei autoturisme au fost implicate în accident.
Fetiţa de doar câteva luni a fost adusă de urgenţă cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral grav. Medicii spun că au reuşit să o stabilizeze însă, starea ei este critică.
Celelate victime, două femei şi un bărbat, sunt şi ele internate tot la Spitalul Floreasca. Una dintre femei a suferit un traumatism toracic, iar cealată o fractură de bazin. Bărbatul are un politraumatism abdominal şi ar putea fi operat.
În accidentul de pe DN 1 au fost implicate, în total, cinci maşini. Circulaţia rutieră din zonă a fost întreruptă timp de două ore.
Antena3.ro