Antena 3 CNN Economic Auto SIAB 2009, anulat din cauza problemelor din industria auto

SIAB 2009, anulat din cauza problemelor din industria auto

<1 minut de citit Publicat la 16:43 15 Dec 2008 Modificat la 16:43 15 Dec 2008
SIAB 2009, anulat din cauza problemelor din industria auto
Din cauza dificultăţilor cu care se confruntă industria auto, atât la nivel mondial, cât şi pe plan naţional, ediţia 2009 a Salonului Auto de la Bucureşti va fi anulată. Aceasta a fost decizia membrilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor APIA, importurile masive de maşini second-hand sunt pricipala cauză a situaţiei dificile de pe piaţa auto din România.
?Perspectivele pentru anul 2009 nu sunt deloc îmbucurătoare. În prezent, sectorul auto din Romania se confruntă cu o situaţie extrem de delicată, datorată atât dificultăţilor industriei auto la nivel mondial, dar şi scăderii cererii pe plan naţional, cea din urmă datorată în principal intrărilor masive de vehicule rulate din ultimul timp.? au arătat reprezentanţii APIA într-un comunicat de presă.
Salonul Inteternaţional de Automobile din Bucureşti este cel mai important eveniment de acest fel din Europa Centrală şi de Est. În mod normal, SIAB este organizat anul de către compania AMC APIA Expo, alcătuită din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile şi de firma franceză AMC Promotion.

Antena3.ro

×
x close