Antena 3 CNN Actualitate Noul Volkswagen Polo a fost lansat în România (FOTO)

Noul Volkswagen Polo a fost lansat în România (FOTO)

3 minute de citit Publicat la 13:15 30 Iul 2009 Modificat la 13:15 30 Iul 2009
Noul Volkswagen Polo a fost lansat în România (FOTO)
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Volkswagen a lansat joi, în România, noul Polo. Preţurile pentru modelul compact al producătorului german pornesc de la 10.552 euro, inclusiv TVA. Maşina a fost prezentată în premieră mondială la Geneva în luna martie. Designul maşinii exprimă noua tendinţă adoptată la modelele producătorului german. Astfel, farurile se aseamănă cu cele ale Golf VI dar şi cu cele ale noului Scirocco.

La partea din spate însă, stopurile diferă considerabil de modelele amintite, oferind o notă distinctă actualului Polo. Designul întregii caroserii al modelului din clasa compactă este unul ceva mai agresiv şi denotă robusteţe.

Noul Polo a crescut semnificativ pe lăţime, în schimb înălţimea a fost redusă, asigurând astfel un raport nou, mai dinamic, între proporţii, şi oferind spaţiu pentru cinci persoane. Designul este marcat de linii bine definite, precise, fără ornamente de stil care să fie depăşite foarte repede.






?Am preluat conceptul suveran al modelului Golf la clasa mai mică. Pentru a asigura un preţ de bază redus, designerii, proiectanţii şi producătorii au cooperat într-o manieră unică până în prezent. Nu va exista un alt model în această clasă care să beneficieze de dezvoltarea şi calitatea oferită de noul Polo?, a declarat prof. dr. Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG, care a vorbit despre filozofia noului Polo.

În primul an vor fi disponibile şapte variante de motorizare ? patru pe benzină şi trei diesel ? cu un volum de putere cuprins între 44 kW / 60 CP până la 77 kW / 105 CP. Potenţialul oferit de noile motoare TDI este demonstrat cu titlu reprezentativ de modelul Polo 1.6 TDI cu 66 kW / 90 CP: În versiunea Polo BlueMotion, se remarcă prin consumul mediu de 3,8 litri la 100 kilometri şi emisii de 96 g/km CO2 fiind în prezent modelul cu cinci locuri cu cel mai redus consum şi cu cel mai mic nivel de emisii de noxe din lume, potrivit Volkswagen.


Pierdere de greutate, scădere de consum .
În ciuda îmbunătăţirilor semnificative la toate capitolele a fost posibilă reducerea greutăţii caroseriei modelului Polo cu 7,5 procente.

Prin preluarea noilor propulsoare TDI şi TSI, precum şi a cutiei de viteze cu 7 trepte cu dublu ambreiaj (DSG) sunt obţinute, la numeroase niveluri de putere, valori reduse semnificativ în ceea ce priveşte consumul de carburant şi emisiile.






În privinţa măsurilor de siguranţă, versiunea Polo Europe Edition va beneficia din standard de programul electronic de stabilitate, ESP, cu sistem de asistenţă la pornirea în rampă, mai multe airbarguri, inclusiv airbag combinat la nivelul capului şi al toracelui, precum şi tetiere de protecţie împotriva traumatismelor produse prin impact (pentru locurile din faţă), trei tetiere pentru locurile din spate, precum şi sisteme de prindere Isofix pentru scaunele de copii.

Volkswagen susţine că a modificat complet şi interiorul noului Polo. Astfel, au fost aplicate principii de ergonomie ideală, fiind preluate şi instrumente de bord cu lumină albă de fundal, ca şi la Golf. La noua generaţie a modelului Polo este afişată digital şi cantitatea de carburant disponibilă. Se disting şi noile sisteme radio şi cele de radionavigaţie, precum RNS 310 cu Touchscreen.



Dotări
Volkswagen pune la dispoziţia viitorilor utilizatori următoarele linii de echipare:

?Trendline?, care reprezintă în continuare varianta de bază.
?Comfortline? ce semnifică nivelul mediu de echipare.
Elementul de noutate al gamei ? capitol la care Polo urmează modelul Golf ? este reprezentat de versiunea de top ?Highline?.

Chiar în versiunea standard de echipare Polo Trendline se regăsesc, la capitolul confort, printre altele, servodirecţia electrohidraulică, geamuri acţionate electric faţă, închidere centralizată, sistem de iluminat şi chingi de fixare în portbagaj, martor sonor pentru luminile aprinse, scaunul şoferului reglabil pe înălţime, oglinzi de machiaj în parasolare şi geamuri termoizolante cu nuanţa verde. La interior culoarea de bază este ?negru titan? în combinaţie cu tapiţeria ?Metric?.

Opţional, cei care optează pentru modelul Polo pot comanda noul lor Volkswagen cu dotări precum lumini statice de viraj integrate în proiectoarele de ceaţă, lumini de zi, airbaguri cortina (sistem de airbag-uri la nivelul capului pentru pasagerii de pe locurile din faţă şi spate), sisteme de radio şi radionavigaţie sau un handsfree integrat. Ulterior, vor fi disponibile şi o trapă panoramică şi faruri bixenon.



"Noul Polo vine într-un moment perfect datorită crizei globale care a dus la creşterea segmentului compact şi mic. Aglomerările urbane şi poluarea excesivă sunt elemente care fac din noul Polo o maşină foarte potrivită pentru ţara noastră, având în vedere dimensiunile sale, dar şi emisiile reduse? a declarat Matei Albulescu, Brand Manager la Volkswagen.

Potrivit acestuia, motivele pentru care ar trebui să cumpărăm noul Polo sunt: designul, siguranţa (6 airbag-uri ESP în serie, precum şi 5 stele la EuroNCAP), şi preţul de numai 10.552 euro, inclusiv TVA, care îl face mai ieftin decât modelul anterior.

Click aici pentru informaţii complete despre noul Volkswagen Polo (pdf)




Antena3.ro

×
x close