
Bazat pe versiunea anterioară, echipat cu motorul de 1.8 litri cu soft top, acest model are un pachet exterior special integrând o grilă, mânere şi faruri fascia cromate, alături de lumini de ceaţă cu aspect sidefat, jante de 17 inchi din aluminiu şi logo-ul aniversar de 20 de ani.
Poate fi comandat în trei culori ? True Red, Crystal White Pearl şi special pentru această ediţie o nouă culoare ? Aurora Blue ? cu elemente decorative de interior asortate. Pentru a spori sportivitatea automobilului, a fost introdusă şi o bară de rigidizare pentru suspensia faţă.

Alături de ediţia specială Mazda MX-5, la Geneva va fi prezentată în premieră şi noua Mazda5. Acest autoturism de familie va oferi europenilor un design ce o va diferenţia de celelalte autoturisme din segmentul C-MAV, un motor nou pe benzină de 2.0 litri echipat cu sistemul i-STOP care reuşeşte să obţină reducerea cu aproximativ 15% a emisiilor de CO2, comparativ cu motorul de 2.0 litri pe care îl înlocuieşte. Nu în ultiul rând, flexibilitate crescută în interior datorită spaţiului suficient pentru şapte pesoane, sistemului Krakuri şi a uşilor spate glisante.

De asemenea, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Mazda va sublinia eforturile continue privind mediul înconjurător prin intermediul premierei europene a conceptului de generaţie viitoare SKY ? incluzând motorul SKY-G pe benzină şi SKY-D diesel şi transmisia automată Mazda Sky-Drive ? programate pentru lansare globală în 2011. Aceste noi produse vor aduce o contribuţie majoră la reducerea consumului de combustibil până la 30% în 2015, si anume:
- Motorul SKY-G pe benzină va folosi cu 15% mai puţin combustibil faţă de motorul anterior de 2.0l şi va fi la fel de eficient ca şi cel de 2.2l diesel.
- Motorul SKY-D diesel va îmbunătăţi consumul cu 20% în comparaţie cu actualul motor Mazda 2.2l diesel.
- Transmia automată va îmbunătăţi economia de combustibil cu 5% şi va fi perfect compatibil pentru motoarele SKY ce oferă senzaţia de schimbare a vitezelor ca o transmisie cu dublu ambreiaj.

Antena3.ro