Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, judecătoarea Mona Pivniceru, îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de încălcarea legii pentru că a modificat în violet stema de la Cotroceni. Totodată, preşedintele de onoare al acestei instituţii, Viorica Costiniu, spune că lucrurile care ţin de reprezentarea României nu pot fi modificate la bunul plac sau la solicitarea unuia dintre preşedinţii care vin la Cotroceni vremelnic.
Invitaţi în ediţia de vineri a emisiunii "Ştirea Zilei", Victor Ponta (PSD), Norica Nicolai (PNL) şi preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu şi-au exprimat opiniile în legătură cu acest subiect.
"Culoarea de pe stema ţării nu se schimbă decât în condiţiile prevăzute de lege. Aştept şi eu un comentariu al preşedintelui, o confirmare sau o infirmare, poate preşedintele o să ne propună ca şi steagul să fie violet", a declarat Norica Nicolai.
Viorica Costiniu a mai declarat, la finalul şedinţei de bilanţ a Curţii de Apel Bucureşti, că că Parchetul General ar trebui să se autosesizeze pe motiv că ar fi fost schimbată ilegal culoarea de pe stemă. Acest lucru, mai spune Costiniu, reprezintă o încălcare a legii şi atrage răspundere penală.
Cristian Pârvulescu susţine că, pentru a putea fi comentată acuzaţia, trebuie aşteptată mai întâi reacţia şefului statului.
"Nu cred că preşedintele ar fi putut schimba culoarea stemei şi până când n-o să văd o declaraţie oficială a preşedintelui nu fac alte comentarii", a declarat Pârvulescu.
La rândul său, Victor Ponta a declarat că aşteaptă să vadă dacă Traian Băsescu va face schimbări necesare în al doilea mandat al său.
"Pe de-o parte legea e foare clară şi o ştim. (...) Violet nu-i un subiect care îmi place. Aştept, ca şi domnul Pârvulescu, dincolo de discuţii pe culoarea stemei, să văd dacă domnul preşedinte Băsescu, în al doilea său mandat, va face şi alte schimbări cu adevărat necesare în sistemul politic şi instituţional românesc", a spus Victor Ponta.
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro