Antena 3 CNN Actualitate Trafic rutier blocat de 1 decembrie: Vezi traseele închise

Trafic rutier blocat de 1 decembrie: Vezi traseele închise

Trafic rutier blocat de 1 decembrie: Vezi traseele închise
01 Dec 2008   •   08:01

Parada militară de 1 decembrie va perturba traficul rutier în nordul Capitalei, de la ora 06.00, până la ora 13.00. Circulaţia va fi închisă total pe şoseaua Kiseleff şi pe străzile adiacente, începând cu ora 9.00. Ministeul Apărării a anunţat că defilarea va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf. Vor fi blocate însă toate străzile care se intersectează cu acest traseu, de la Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle până de la Fântâna Mioriţa.
Primele restricţii de circulaţie vor intra în vigoare pe 1 decembrie la ora 06.00. Traficul va fi închis pe segmentul central al şoselei Kiseleff - între Piaţa Presei şi Arcul de Triumf, precum şi banda a treia de circulaţie pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti - între Fântâna Mioriţa şi Piaţa Presei.
De la ora 09.00, circulaţia va fi închisă total pe şoseaua Kiseleff şi pe străzile adiacente. Este vorba despre porţiunea dintre Piaţa Presei, Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, dar vor fi blocate şi străzile A. Constantinescu - între Arcul de Triumf şi bulevardul Mărăşti, Bulevardul Mareşal Averescu - între Arcul de Triumf şi bulevardul Mărăşti, Bulevardul General Constantin Prezan - între Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle.
Totodată, între aceste ore, circulaţia va fi restricţionată, temporar, pe Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Mărăşti şi pe strada Arhitect Mincu.
Ministerul Apărării a anunţat că pe 1 decembrie vor defila blocuri de paradă constituite din militari şi tehnică, aparţinând Armatei, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază. De asemenea, aeronave ale Forţelor Aeriene vor face zboruri demonstrative deasupra Capitalei.
Antena3

×
Subiecte în articol: trafic rutier
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close