Antena 3 CNN Actualitate Spitalul Universitar, în faliment. Pacienţii, transferaţi la alte unităţi medicale

Spitalul Universitar, în faliment. Pacienţii, transferaţi la alte unităţi medicale

1 minut de citit Publicat la 18:18 11 Mai 2010 Modificat la 18:18 11 Mai 2010
Spitalul Universitar, în faliment. Pacienţii, transferaţi la alte unităţi medicale
Situaţie disperată la unul dintre cele mai mari spitale din ţară. Spitalul Universitar Bucureşti mai are doar 12 lei în cont. Medicii spun că nicio operaţie nu mai e sigură acolo. Spitalul ar putea fi închis. Pacienţii deja sunt mutaţi la alte spitale pentru intervenţiile urgente.

Descoperirea a fost făcută după ce, noaptea trecută chirurrgii au constatat că nu pot sutura o operaţie de apendicită pentru că nu mai au materiale. În contul spitalului însă nu nu mai sunt decât 12 lei încă de luna trecută. Iar de atunci se pare că nimeni din conducerea spitalului nu s-a mai uitat în vistierie.

În aceste condiţii, nu se vor mai face internări iar pacienţii care au nevoie de operaţie vor fi transferaţi la alte spitale. Situaţia cea mai gravă este la secţia de terapie intensivă. Stocurile materialelor de urgenţă au ajuns pe zero.

Nici Spitalul Fundeni nu stă prea bine. Aici mai sunt bani doar pentru şapte operaţii. Până acum nu au fost nevoiţi să-i trimită pe bolnavi la alte spitale, au amânat intervenţiile chirurgicale şi speră ca banii de la Casa Naţională Asigurări de Sănătate să vină în timp util.

?În acest moment o să primim pacienţii de urgenţă, reprogramăm pacienţii cu suferinţe cronice care pot fi reprogramaţi, în speranţa că aceată situaţie se va debloca şi îi vom putea primi ulterior? a declarat dr. Horaţiu Moldovan, şeful secţiei de Chirurgie.

În discuţiile cu membrii arcului parlamentar, preşedintele Traian Băsescu spunea, în spatele uşilor închise, că 200 din 400 de spitale din ţară ar trebui închise. Măsură despre care Ministrul Sănătăţii nu ştie nimic.



Antena3.ro

×
Etichete: faliment pacienti
Parteneri
x close