Primarul Sorin Oprescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii RATB pentru a discuta măsurile care trebuie luate pentru a mări siguranţa călătorilor care circulă cu mijloacele de transport în comun, dar şi modalităţile de modernizare a acestora.
?Face parte din priorităţile primăriei a dezvolta transportul în comun cu componentele importante, tramvaie, troleibuze şi autobuze şi dorim să asigurăm un climat de linişte şi transport civilizat? a declarat Sorin Oprescu.
Potrivit primarului Capitalei, în perioada următoare va fi lansat un experiment care vizează instaurarea benzilor unice pentru RATB, în vederea fluidizării traficului de călători. ?Vom începe experimente pe bulevrade, în aşa fel încât să căutăm să optimizăm timpii de ajungere în staţie.?
?Aproape 3 milioane de oameni folosesc zilnic mijloacele de transport în comun. Siguranţa cetăţeanului este importantă, încercăm să organizăm un transport în comun mai bine definit, în special noaptea, pentru ca oamenii să poată să circule în siguranţă, în special femeile, copii şi bătrânii? a mai declarat Sorin Oprecu.
Antena3.ro