Nici România nu a făcut excepţie. Livrările de gaz rusesc pentru România au fost şi ele întrerupte.
Tranzitul prin punctul Medieşul Aurit a fost oprit, miercuri, în jurul orei 09:00. La nici patru ore de la sistarea gazelor ruseşti către Europa, şi implicit către România, consecinţele au început să se facă simţite.
- La Arad, conducerea Centralei Electro-Termice (CET) Arad a decis, miercuri dimineaţă, să reducă consumul de gaz cu 25 la sută, mărind în schimb consumul de cărbune. Directorul tehnic al CET Arad, Liviu Vărşăndan, a declarat, corespondentului Mediafax, că reducerea consumului de gaz s-a făcut la solicitarea Dispeceratului Naţional de Gaze, dar că măsura nu afectează populaţia. Întrebarea este, pentru cât timp?
- În Constanţa, rezerva de păcură poate asigura furnizarea căldurii până în jurul datei de 15 ianuarie. Reprezentanţii CET Palas Constanţa afirmă că agentul termic poate fi furnizat la parametrii normali timp de aproximativ o săptămână dacă vremea nu se va înrăutăţi, păcura din rezervă ajungând până în jurul datei de 15 ianuarie.
- La Hunedoara, cantitatea de gaz livrată Termocentralei Mintia s-a redus de la 20.000 la 12.000 de metri cubi pe oră. Reprezentanţii susţin că activitatea nu este afectată deoarece complexul funcţionează şi pe cărbune sau păcură şi poate asigura energia termică pentru municipiul Deva. Cel puţin pentru moment.
- La Zalău situaţia este la fel de tensionată ca şi în celelate părţi ale ţării. Furnizarea de agent termic va fi oprită total dacă E.On Gaz va limita alimentarea cu gaze naturale. Limitarea din partea E.ON Gaz România a furnizării de gaz metan către Uzina Electrică Zalău ar duce la imposibilitatea furnizării de agent termic pentru încălzirea şcolilor şi grădiniţelor din Zalău, lăsând în frig aproape 14.000 de şcolari şi preşcolari,
- În Cluj, potrivit specialiştilor E.On Gaz, în ultimele zile s-a constatat o reducere a volumului de gaze naturale din import, dar a fost compensată prin utilizarea gazelor naturale din stocul de rezervă constituit anul trecut.
- În Satu Mare, presiunea gazelor naturale în staţia de la Medieşu Aurit a scăzut la 20 de bari şi este în continuă scădere. În plus, se aşteaptă ca presiunea să scadă la zero în jurul orei 19.00, când va fi consumată întreaga cantitate de gaze rămase în conducte, după ce Ucraina a sistat livrarea de gaze.
- Deocamdată, nici în Harghita nu sunt probleme cu presiunea gazului. Însă , este posibil ca problemele să apară în zilele care urmează când meteorologii anunţă temperaturi de minus 25 de grade.
- În Valea Jiului, termocentrala de la Paroşeni, care asigură agentul termic în trei localităţi, a redus consumul de gaz cu şase mii de metri cubi şi a pornit un cazan de rezervă pentru a evita eventualele avarii. Miercuri, directorul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Nicolae Petroi, a declarat că a redus consumul de gaz de şase ori şi că acum şi-a luat măsuri suplimentare pentru cazurile de urgenţă.
La Deva, din cauza presiunii reduse a gazului şi a reţelei de încălzire, orele de curs ale unui liceu au fost reduse la 35 de minute. Copiii erau nevoiţi să înfrunte temperaturi de până la minus 15 grade.
E.ON Gaz România cere consumatorilor industriali să raţionalizeze consumul de gaze. Reprezentanţii companiei avertizează că menţinerea sistării totale a importurilor şi scăderea temperaturii ar putea crea probleme în alimentarea acestora.
Autorităţile române au declarat, miercuri, situaţie de urgenţă din cauza sistării importurilor de gaze ruseşti.
Antena3 vă va ţine la curent cu situaţia gazelor din România. În cazul în care aveţi probleme cu furnizarea agentului termic, scrieţi-ne pe adresa redacţiei [email protected].
Antena3.ro