"Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit date de ultimă oră privind evoluţia norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei. MET Office a actualizat hărţile privind evoluţia norului de cenuşă vulcanică, din care rezultă că, începând cu data de 21 aprilie, ora 9.00, România poate intra din nou sub incidenţa codului roşu pentru aviaţie", se arată într-un comunicat de marţi seară al MMP, citat de Mediafax.
Contactat de Antena 3, Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a dat asigurări că nu vom avea restricţii până miercuri la ora 12:00. Situaţia s-ar putea schimba, însă, după şedinţa care urmează să aibă loc în cursul dimineţii de miercuri. Dacă se va închide sau nu spaţiul aerian vom afla, aşadar, miercuri, după ora 9:00.
"Noi ne-am făcut planuri pentru activitate normală pentru mâine (n.r. miercuri). Suntem la limita de contaminare cu cenuşă vulcanică. Să sperăm că lucrurile decurg bine şi această decizie de a nu restricţiona spaţiul aerian românesc rămâne", a spus Marin Anton.
Într-o declaraţie de presă susţinută în cursul zilei de marţi, Mircea-Ioan Cotoşman, Secretar de Stat în cadrul MMP, preciza că "în conformitate cu prognoza elaborată de London Volcanic Ash Advisory (Centru internaţional de avertizare pentru aviaţie, privind cenuşa vulcanică) se estimează că norul de cenuşă vulcanică va fi în afara României până la sfârşitul zilei de mâine, 21 aprilie, la ora 21. Deoarece poziţia probabilă a norului de cenuşă va fi în acest interval la vest de ţara noastră, circulaţia curenţilor de aer nu va favoriza avansul acestuia spre România, în următoarele două zile".
Spaţiul aerian românesc a fost deschis în totalitate luni seară. Pasagerii au avut, însă, în continuare de suferit din cauza curselor anulate sau din cauza locurilor insuficiente.
Şi ţările europene şi-au redeschis spaţiul aerian, cu excepţia Danemarcei, Finlandei şi Germaniei care au prelungit resticţiile. Probleme mai sunt în Canada şi Egipt, unde câteva zboruri dinspre şi către Europa au fost anulate.
Antena3.ro