ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Reţinerea de către DNA a miliardarului Puiu Popoviciu a bulversat lumea afacerilor. Mai multe implicaţii puternice sunt posibile şi în zona politicului şi a servicilor secrete. Deocamdată, Popoviciu a fost reţinut pentru 24 de ore, însă toţi cei apropiaţi de acest personaj aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă mandatul de arestare va fi sau nu prelungit.
"Dacă Popoviciu nu e eliberat repede, foarte multe persoane importante ar trebui să-şi pregătească biletul de avion", a declarat pentru Antena3.ro un personaj implicat în zona afacerilor imobiliare din Bucureşti.
Prima mare acţiune a procurorilor DNA a început marţi seara cu un adevărat cutremur la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) - celebra unitate Doi şi un sfert. Proaspătul şef al instituţiei, Cornel Şerban, şi şeful Diviziei de Operaţiuni, Petre Pitcovici, au fost reţinuţi de DNA, având mandate de reţinere pentru 24 de ore. Surpriză însă, alături de aceştia au mai fost reţinuţi şi celebrul investitor imobiliar Puiu Popoviciu, alături de fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Alecu Ion Nicolae.
Omul de afaceri este cunoscut pentru afacerile imobiliare controversate pe care le-a desfăşurat în ultimii ani în Capitală. Gabriel Popoviciu, ginerele fostului primar al Capitalei din perioada comunistă, Ion Dincă, zis "Te-leagă", s-a lansat în afaceri imediat după Revoluţie.
"Căpitanii" lui PopoviciuIon Dincă "Te-leagă" a avut două fete: Doina Nadia şi Liliana Badea. Puiu Popoviciu are legături strânse cu acestea:
- Doina Nadia Popoviciu, căsătorită cu Puiu Popoviciu. Potrivit evz.ro, aceasta este căpitan (r) de contraspionaj şi e specializată în dialecte arabe
- Liliana Badea, fosta soţie a lui Nicolae Badea, preşedintele clubbului Dinamo. Potrivit aceleeaşi surse, aceasta este tot căpitan (r) de contraspionaj, specializarea dialecte arabe
Popoviciu, cetăţean american din 1991!Doina şi Puiu Popoviciu au plecat în 1991 în SUA, unde, potrivit
evz.ro, ar fi primit amândoi cetăţenia americană. Surse apropiate anchetei au confirmat pentru Antena3.ro acest lucru. Dacă acest lucru se confirmă, reţinerea lui Puiu Popoviciu de către DNA ar putea fi o chestiune mult mai complicată decât pare la prima vedere, pentru că România are o relaţie specială cu SUA în ceea ce priveşte tratamentul juridic al cetăţenilor.
Presa a semnalat mai multe afaceri ale lui Puiu Popoviciu - acesta ar fi ajuns să controleze mai multe societăţi comerciale: Mioriţa, Comaliment, Herăstrău sau Practic.
Totuşi, nu se cunosc prea multe despre afacerile sale. Este unul dintre miliardarii care nu apar în topurile bogăţiei, întocmite de publicaţiile de profil, dar se pare că îi devansează uşor pe Ion Ţiriac sau Dinu Patriciu.
Gabriel Popoviciu este acţionarul principal al hotelului Howard Johnson şi al restaurantului Casa Doina din Capitală. Puţini ştiu că el, împreună cu un alt asociat, a deschis în franciză lanţul de fast-food-uri KFC în România şi restaurantele Pizza Hut.
Totodată, este şi administratorul magazinului Ikea. De altfel, aceasta este singura poziţie oficială pe care magnatul şi-o asumă public.
Afacerile în care este implicat Popoviciu:- control asupra societăţilor comerciale Mioriţa, Comaliment, Herăstrău sau Practic
- acţionarul principal al hotelului Howard Johnson
- acţionarul principal al restaurantului Casa Doina din Bucureşti
- împreună cu un alt asociat, a deschis în franciză lanţul de fast-food-uri KFC în România şi restaurantele Pizza Hut
- administratorul magazinului Ikea
- a închiriat un teren din centrul Capitalei cu doar un euro pe metrul pătrat
- managerul companiei Băneasa Investments
La începutul lui 2008, ziariştii de la Jurnalul Naţional publicau o anchetă, în care arătau că afacerile lui Popoviciu cu statul nu au fost tocmai curate.
Un teren din zona centrală a Capitalei, situat pe Bulevardul Kiseleff, a fost închiriat, de la stat, cu doar un euro pe metrul pătrat, în condiţiile în care preţul zonei era în jur de 4.000 de euro. Aici, Popoviciu intenţiona să construiască cea mai înaltă clădire din Bucureşti - un turn de 29 de etaje, chiar în ştrandul Tineretului. Pentru că arhitectul-şef al Capitalei nu accepta realizarea proiectului respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat o hotărâre, prin care i-a redus atribuţiile. Mai exact, pentru obţinerea planului urbanistic zonal, nu a mai fost nevoie de semnătura arhitectului şef, iar Popoviciu îşi putea construi proiectul.
Consultantul financiar al lui Popoviciu este un anume Michael Lloyd, cetăţean englez. Acesta este specializat în jurisdicţii offshore.
Legăturile lui Puiu Popoviciu cu lumea politică:- Puiu Popoviciu este naşul de cununie al lui Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.
- De asemenea, Puiu Popoviciu este un apropiat al familiei Bartolomeu, din care face parte prima soţie a lui Adrian Năstase, Ilinca Preoteasa. (Sursa:
evz.ro)
Locomotiva financiară a averii sale funcţionează, însă, prin compania Băneasa Investments. În ecuaţie intră şi asocierea controversată a firmei cu Universitatea de Agronomie, care i-a pus la dispoziţie un teren de 220 de hectare. Pe acea suprafaţă se află acum centrul comercial Băneasa - cu magazinele IKEA, Carrefour Feeria, Bricostore şi Metro.
Rectorul Universităţii, Nicolae Alecu este cercetat, alături de Popoviciu, de mai bine de un an, în dosarul penal referitor la transferarea terenului respectiv.
Un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a confirmat reţinerea lui Şerban Ilie Cornel, Pitcovici Petru, Alecu Ioan Nicolae, precum şi a lui Popoviciu Gabriel Aurel.
Citiţi aici comunicatul remis de Direcţia Naţională Anticorupţie(pdf)Antena3.ro