Inedita prezentare de modă a avut loc în faţa cazinoului din Mamaia. Radu Mazăre s-a gândit că ar fi o idee bună să apară în această costumaţie, însă cei prezenţi la spectacol nu au fost de acord. Primarul a fost huiduit îndelung de public.
Pe podiumul de prezentare, alături de Radu Mazăre a apărut şi fiul acestuia, Răducu. Băiatul era şi el îmbrăcat tot în uniformă de ofiţer al armatei lui Hitler.
În urma acestei prezentări, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului l-a reclamat, luni, pe Radu Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Scrisoarea de reclamaţie a fost adresată atât procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, cât şi lui Mircea Geoană, şeful lui Mazăre pe linie de partid.
"Considerăm că (...) instituţiile cărora adresăm acest protest au datoria să ia masurile necesare pentru ca mesajul trimis de domnul Mazăre publicului larg să fie înteles corect în special de cei care acum au motive întemeiate să creadă că a purta uniforme naziste şi a defila în pas de gâscă este legal si chiar la modă în Romania", se arată în scrisoare, potrivit Mediafax.
Mazăre nu a aşteptat prea mult pentru a da replica: "Ce să facem? La câte plângeri am eu, una în plus mai este o problemă? Absolut nicio problemă, cu atât mai mult cu cât am spus că m-am inspirat din ?Operaţiunea Walkirie?, în care un ofiţer german voia să scape ţara de un dictator nebun", a spus primarul.
Antena3.ro