Antena 3 CNN Actualitate Petardele şi pocnitorile: Interzise prin lege, comercializate din inconştienţă

Petardele şi pocnitorile: Interzise prin lege, comercializate din inconştienţă

<1 minut de citit Publicat la 22:33 26 Dec 2009 Modificat la 22:33 26 Dec 2009
Petardele şi pocnitorile: Interzise prin lege, comercializate din inconştienţă
De Revelion, avem liber doar la artificii. Petardele, pocnitorile sau alte produse care fac zgomot sunt interzise de lege. O lege pe care comercianţii din cel mai mare complex comercial de la marginea Capitalei nu se sfiesc s-o încalce, deşi riscă amenzi de până la 5.000 de lei sau închisoare între şase luni şi trei ani.

Comercianţii vând fără bon fiscal şi fără să se uite la client chiar ceea ce interzice legea românească: petarde şi pocnitori. La carte scrie că trebuie să stai la 30 de metri de pocnitori după ce le dai foc. Vânzătorii spun însă altceva: "La doi metri. Rămâne bateria jos şi ea zboară, nici nu se clinteşte de jos. Am avut eu la ziua mea, două baxuri, ce naiba".

Românii însă pare că au înţeles cât de periculoase sunt aceste produse pirotehnice, după tragediile din anii trecuţi: "Se pot trage artificii într-un cadru organizat, de oameni care se pricep, care sunt de meserie, nu de copii mici". Poliţia verifică deja cuiburile comercianţilor clandestini.

Observator

×
Etichete: petarde revelion
x close