?P ro soluţi cer d ap formu d apela recla Din Mar, î contrad c intim pâr Prim Munic Crai pr Prim Munic Crai ş Moc Alexan Mi Cau ar c obi ?Leg 10/20".
Încheierea şedinţei de judecată pare într-o limbă străină. E dificil chiar pentru grefierul care a scris-o să mai inţeleagă ce conţine acest document. De ce s-a ajuns însă aici?
?Când am văzut fluturaşul cu 50 la sută mai mic, atunci am zis: da? Hai să tai şi fiecare cuvânt cu 50 la sută?, a spus Clara Apachiţei, grefiera.
Încheierea a ajuns bineînţeles şi în faţa şefilor. Nimeni nu s-a supărat însă. Gestul grefierei a atras atenţia publicului mai mult decât grevele de avertisment.
?De 30 de ani de activitate nu am avut probleme, nu am luat nici macar un avertisment. Cu studii superioare, cu vechime, am 22 de milioane. Cine crede că e mult aşa ceva... La noi, pentru o virgulă poţi să intri la puşcărie sau să-ţi pierzi libertatea?, a mai spus grefiera.
N-a tăiat cuvinetele jumătate ca să-şi rezolve doar problema ei. ?Cu o vechime de 12 ani am 17 milioane?, a declarat o altă grefieră.
Angajaţii Curţii de Apel din Bucureşti se plâng de subfinanţarea din ultima perioadă. Nu doar magistraţii resimt aceste lipsuri.
?Pentru personalul conex, această reducere cu 50 la sută este a treia scădere salarială de la începutul lui 2009?, a declarat Ştefania Teleman.
Protestele continuă şi în restul ţării. Convenţionale, însă reclamă lucruri la fel de grave. La Tribunalul din Prahova de pildă, în bugetul pe anul acesta au mai rămas 59.000 de lei. Din această sumă trebuie plătite datoriile care depăşesc jumătate de milion.
?Instanţele judecătoreşti în perioada următoare, cu siguranţă de la 1 septembrie, vor intra într-un ev întunecat în ce priveşte finanţarea lor?, a declarat Adrian Neacşu, din partea Societăţii pentru Justiţie
Deja mai multe instanţe din ţară au rămas fără bani pentru citaţii. Magistraţii se plâng că până cel târziu în septembrie, bugetele vor fi epuizate cu totul.
Observator