Antena 3 CNN Actualitate Guvernul nu a mai plătit bursele pentru 40 de studenţi care învaţă în străinătate

Guvernul nu a mai plătit bursele pentru 40 de studenţi care învaţă în străinătate

Guvernul nu a mai plătit bursele pentru 40 de studenţi care învaţă în străinătate
Sursa foto: studenti
26 Mar 2009   •   20:18

Aproape 40 de studenţi eminenţi care învaţă la universitaţi din străinătate stau la mila statului român. Deşi chiar Guvernul le-a dat bursele, de patru luni nu le-a mai livrat nici un ban în cont. Aşa că acum tinerii mor de foame şi sunt în situaţia de a fi exmatriculaţi pentru că nu şi-au mai achitat taxele universitare. După o discuţie avută cu Ministrul Educaţiei, în loc să le plătească restanţele, aceasta nu le-a făcut decât promisiuni.

În prezent există 38 de studenţi români, cu burse speciale date chiar de Guvern şi care învaţă la universităţi din străinătate. Fiecare dintre aceştia a semnat un contract cu statul român, care prevede nu mai puţin de 16 obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească tinerii. Încălcarea acestora duce la pierderea bursei. Statul, în schimb, are doar două îndatoriri, să plătească la timp bursele către studenţi şi să-i angajeze cînd se întorc în ţară.

De patru luni, de cînd Ministerul Educaţiei nu a mai plătit bursele, studenţii trăiesc pe banii părinţilor.

Liderii studenţilor s-au întîlnit şi au discutat cu ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, dar n-au primit o promisiune că Guvernul le va plăti bursele.

Antena 3

×
Subiecte în articol: guvern
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close