Antena 3 CNN Actualitate Faleza de la Cazinoul din Constanţa a început să se surpe (VIDEO)

Faleza de la Cazinoul din Constanţa a început să se surpe (VIDEO)

Faleza de la Cazinoul din Constanţa a început să se surpe (VIDEO)
25 Mar 2010   •   20:51


Plaja românească se micşorează de la an la an, sub privirile impasibile ale autorităţilor. La fel şi falezele amenajate de-a lungul Mării Negre. După cea din sudul litoralului, acum şi faleza de la Cazinoul din Constanţa a început să se surpe.

Plimbările pe faleza respectivă ar putea deveni doar o amintire. Fisuri de câţiva metri au apărut deja, iar singurul lucru pe care l-au făcut autorităţile până acum a fost să izoleze zona afectată.

Este periculos tocmai pentru cei care nu conştientizează pericolul, adică pentru copiii care se joacă pe faleză. O spun oamenii care s-au plimbat zilele acestea pe acolo.

Pe lângă asta, mai spun constănţenii, ar mai fi şi o problemă de aspect. Faleza arată dezolant acum, iar dacă nu se intervine de urgenţă, prăbuşirea nu va mai putea fi evitată.

Edilii oraşului spun că vor reface pavimentul şi vor înlocui piesele ornamentale, dar că acestea sunt nişte soluţii provizorii. O reabilitare integrală a falezei ar costa în jur de trei milioane de euro, bani pe care primăria nu-i are.



Antena 3

×
Etichete: faleza cazino
Parteneri
x close