Antena 3 CNN Actualitate Cutremur de 5,3 grade pe scara Richter în zona Vrancea. Seismul a fost resimţit şi în Capitală

Cutremur de 5,3 grade pe scara Richter în zona Vrancea. Seismul a fost resimţit şi în Capitală

1 minut de citit Publicat la 20:29 25 Apr 2009 Modificat la 20:29 25 Apr 2009
Cutremur de 5,3 grade pe scara Richter în zona Vrancea. Seismul a fost resimţit şi în Capitală
Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, in jurul orei 20.25, în zona Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri. Seismul s-a resimţit şi în zona Capitalei, cu intensitatea de 3 - 4 grade pe scara Mercalli. Amplitudinea maximã înregistratã pe seismogramã a fost de aproximativ trei minute. Specialiştii spun că nu sunt motive de îngrijorare, deoarece seismele vrâncene de adâncime nu produc replici.

Reţelele de telefonie mobilă s-au blocat la scurt timp după producerea cutremurului din pricina suprasolicitării.



Iată câteva sfaturi de urmat în caz de cutremur:

- Nu vă rezumaţi la a vă apleca sau ascunde sub diverse obiecte, de exemplu birouri sau maşini, pentru că riscul este foarte mare în aceste situaţii.

- Câinii, pisicile şi copii mici se ghemuiesc uneori natural în poziţia fetală. Este un instinct natural de supravieţuire. Cel mai sigur este să vă ghemuiţi lîngă un obiect mare, de exemplu o canapea care se va comprima într-o oarecare măsură, dar care va lasă un gol lângă el.

- Clădirile din lemn sunt cele mai sigure clădiri în timpul unui cutremur, deoarece lemnul este flexibil şi se mişcă cu forţă cutremurului. Dacă acea clădire din lemn se prăbuşeşte, sunt create mari goluri de supravieţuire. De asemenea, clădirile din lemn au mai puţină greutate concentrată care se poate prăbuşi. Clădirile din cărămizi se vor sparge în cărămizi individuale.

- În cazul unui cutremur produs în timp ce vă aflaţi în pat, cel mai indicat este să vă rostogoliţi pur şi simplu lângă pat, unde se va crea un vid de siguranţă.

- Niciodată nu folosiţi scările. Scara este cea mai vulnerabilă parte a unei clădiri şi prezintă cel mai mare risc de prăbuşire.

- Mergeţi lângă zidul exterior al clădirilor sau în afara lor dacă este posibil. Este mult mai bine să vă situaţi cât mai aproape de exteriorul unei clădiri decât în interior.

- Dacă vă aflaţi în maşină, încercaţi să trageţi calm pe dreapta şi să vă adăpostiţi lângă autoturism.

Antena3.ro

×
Parteneri
x close