În Timişoara există un detaşament specializat în supravegherea şi monitorizarea copiilor emo. Iniţiativa de a înfiinţa un astfel de detaşament a fost luată la sfârşitul lunii mai, la scurt timp după sinuciderea unei adolescente din Bucureşti, care era adepta acestui curent. De atunci şapte dintre poliţiştii de la Departamentul Judiciar-Investigaţii Criminale precum şi cadre de la SRI şi de la Serviciul Independent de Protecţie Informativă se ocupă şi de curentul emo.
Pentru a-i depista pe cei care fac parte din respectivul curent, poliţiştii s-au informat din presă, şi au făcut un ?portret-robot al copilului emo?: copii sau adolescenţii îmbrăcaţi în negru, cu feţe strident machiate cu negru la ochi şi cu unghiile date cu lac negru, cei cu frizuri cu bretoane lungi, care le acoperă ochii şi faţa. Oamenii legii încearcă să culeagă astfel date despre curentul emo şi să afle informaţii despre tinerii care parte din acest curent, inclusiv dacă au gânduri sinucigaşe.
Reprezentanţii IPJ Timiş au recunoscut pentru Evenimentul Zilei că poliţiştii au chiar şi informatori în rândul tinerilor ?îmbrăcaţi în negru şi machiaţi strident?.
Antena 3