Concedierea a 150.000 de bugetari, printre măsurile discutate de Guvern cu reprezentanţii FMI

02 noiembrie 2009 22:27 | |
Nota 4 / 3 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Foto: Antena 3

1.600 de angajaţi din sectorul minier vor rămâne fără locuri de muncă, până în 2010. Disponibilizările sunt cuprinse în măsurile pe care guvernul le-a discutat, în aceste zile, cu reprezentanţii FMI. Veştile proaste nu se opresc, însă, aici. Cei de la FMI cer ca anul viitor să fie concediaţi 150 de mii de bugetari, măsură care ar putea declanşa proteste de amploare.

Cei care vor fi daţi afară fac parte din Compania Naţională a Huilei. Aceasta în condiţiile în care FMI a cerut autorităţilor române să elimine subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget.

O altă cerinţă este disponibilizarea a 150.000 de bugetari. Măsura ar urma să fie pusă în practică anul următor şi a declanşat deja numulţumirea sindicaliştilor.

Sindicaliştii vor să propună delegaţiei FMI reducerea vârstei maxime de pensionare de la 65 de ani la 63 de ani, dar şi modificări la legea unică de salarizare.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, susţine că românii vor mai beneficia de majorări de salarii şi pensii în perioada următoare. Acestea nu se vor mai ridica, însă, la nivelul creşterilor de 20%, acordate în 2006 şi 2007.

Antena 3

Etichete pentru acest articol » Guvern , FMI , concedieri , bugetari

Comentarii

Au fost postate 22 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    Sa fie dati toti afara, dar sa fie facuta totusi o selectie. Cum putem afla cu cine voteaza capusele astea care mananca banii poporului degeaba?! In functie de asta sa li se dea papucii!
  • Răspunde
    Ieri am fost la Primaria Sectorului 4 - sa iau o hartie. Nu stiam in care birou trebuia sa ajung, asa ca am umblat -pret de vreo 5 minute - pe culoare. In primul birou erau 11 (unsprezece) amploiati care nu faceau nimic. Cand am intrat, au ridicat - toti - capetele. Pe hol, pana sa ajung in biroul cu pricina, am mai numarat inca 6. In fata cladirii, mai erau 3 persoane - poate erau clienti, desi erau imbracati ca de indoor - care fumau. Cam atat.
  • Răspunde
    eliberatii primariile si administratiile financiare de surplusul de persnal , societatiile sunt reuse de ce acesti bugetari stau bine mersi pe salarii mari, trebuie trimisi acasa la odihna nu sa se odihneasca la servici pe banii celor care mai misca cat de cat.Reduceti aparatul bugetar cat de repede si pusi la treaba sa vada si ei cum se castiga o paine.
  • Răspunde
    mai slabiti-ma cu mitul bugetarului care sta si freaca menta; nu zic ca nu e asa, dar nici cu cei de la privat nu mi-e jena; si aia, daca au munca de birou, stau pe messenger, pe forumuri ori pe jocuri, cat e ziua de lunga, iar daca au munca fizica, stau la o berica si la o vorba. d-aia si dau faliment atatea firme private!
  • Răspunde
    ai dreptate! bravo tie! si au salarii mai mari ca la patron! inca de profesori si medici mai avem inca nevoie, dar ce facem cu ceilalti bugetari care muncesc 3-4ore/zi si in rest freaca menta?
  • Răspunde
    i-a trebuit lui basescu imprumut de la fmi il avem, impreuna cu somerii.pentru basescu e mai important sa iasa el presedinte , de tara poate sa se aleaga praful. BASESCU II URASTE PE ROMANI !
  • Răspunde
    Mai Alas iti dau eu un ex: stii cati elevi sunt in Romanica 1-12? 3 milioane! Stii cati profesori? 300.000! Ce ar fi daca norma de 14-16 ore saptamanale ar creste la macar 24 de ore(la privat se lucreaza 42 ore si in conditii de stres mult mai mari) si nu ar mai primi si 3 luni concediu platit! Profesorii care ne-au invatat carte pana in 89 predau in 2 schimburi si aveau 35 de elevi in clasa iar noi am invatat mai multa carte decat copii revolutiei!
  • Răspunde
    tu esti mai prost pana si decat boc.cum el a ajuns prim ministru conjunctural e clar ca tu nu vei ajunge niciodata
  • Răspunde
    FMI o rezolva asa cum a facut-o mereu:grosier. Solutia asta o gasea si un elev de scoala generala. Ce nu spune FMI este cum si de unde sa se dea afara. De la sanatate? Acolo e deja deficit de medici si asistente? Din invatamant? Asa, peste noapte, daca ii da afara pe profi vor sta copiii acasa in vacanta permanenta. Din administratie? Fara discernamant vom sta la cozi si mai lungi la platit impozite, la CAS, la CASS, etc. E loc de dat afara din admin.centrala si locala dar trebuie gandite masuri corecte ca sa nu se dea totul peste cap. Mai raman in discutie armata, politia. Dam, asa, cu banul? N-ar fi mai simplu sa se opreasca jegurile astea din frunte de furat? Si apoi, cu creier, sa gandim o administratie simpla si eficienta?
  • Răspunde
    sunt locuri de unde se mai poate da,dar in rest nu e personal si mai si reduci O PROSTIE
  • Răspunde
    SUNTETI IPOCRITI SI TENDENTIOSI! Stim cu totii ca aceste disponibilizari sunt necesare. De ce le prezentati ca pe o veste proasta? Este foarte bine sa plece si sa lase economia sa respire. Aveti vreun interes in a mentine aceasta administratie de tip feudal in detrimentul modernizarii tarii?
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    CARE CATEGORIE DE BUGETARI ? Capusele care freaca menta prin aparatul parlamentar si guvernamental ? Sau capusele din ierarhia superioara a Invatamantului, Sanatatii, Finante ? ROMANIA a ajuns o tara condusa de mafioti ! Mafia politica si economica financiara. Un guvern sau GUVERNE care au condus prin supraevaluarea unor lucrari, achizitii si negocieri nefavorabile statului Roman dar favorabile unor grupuri sau clienti politici. CONTINUATI SA FURATI, CA-MI ESTE DEJA SILA DE ROMANIA SI CLASA POLITICA ACTUALA SI CEA DIN TRECUT DE DUPA 1989. Pe zi ce trece ajunegm sa reretam epoca Comunista, nu o zic numai eu o zic multi altii care au cunoscut acele vremuri. Numai cei care au furat si inainte nu regretea.
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Romania

Citite