Aproximativ 100 de angajaţi ai Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj Napoca au protestat, miercuri dimineaţă, timp de aproape 40 de minute faţă de schimbarea din funcţie a managerului instituţiei, pe motiv că acesta nu are studii medicale.
Oamenii au transmis şi un memoriu Ministerului Sănătăţii prin care solicită menţinerea acestuia în funcţie.
Cei peste 100 de angajaţi ai spitalului sunt nemulţumiţi de aplicarea deciziei ordonanţei 69, care prevede că managerii de spital pot fi doar cadre medicale şi universitare. Aceasta în condiţiile în care Ioan Mureşan are studii economice.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase spune că, în cei doi ani de când este la conducerea spitalului, veniturile acestuia au crescut cu aproximativ 90%, fondul de salarii s-a mărit cu peste 50% şi au fost făcute o serie de investiţii şi modernizări.
De aceeaşi părere sunt şi angajaţii spitalului.
Cei peste 100 de protestatari au transmis un memoriu Ministerului Sănătăţii, prin care solicită menţinerea actualului manager în funcţie.
Antena 3