Băsescu: România, invitată de SUA să participe la scutul antirachetă. CSAT a aprobat propunerea (VIDEO)
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a fost invitată de Statele Unite să participe la dezvoltarea scutului antirachetă, precizând că este vorba de stabilirea unor componente ale acestuia în ţara noastră. Totodată, şeful statului a anunţat că CSAT a aprobat propunerea.
"Anunţ opinia publică din România cu privire la invitaţia făcută de către preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă", a declarat Traian Băsescu, adăugând că "CSAT a aprobat azi (n.r. joi, 4 februarie) participarea României".
Mesajul lui Obama a fost adus la Bucureşti de subsecretarul de stat american pentru controlul armanentelor, cu care preşedintele român a avut o întrevedere în cursul dimineţii de joi.
Citeşte discursul integral al preşedintelui Traian Băsescu (pdf)
În perioada următoare vor avea loc negocieri bilaterale pentru încheierea unor acorduri necesare.
"Decizia CSAT va trebui aprobată de Parlamentul României când acordul va fi finalizat", a precizat Băsescu.
Şeful statului român susţine că pe teritoriul României "vor fi amplasaţi interceptori tereştri ca parte componentă a sistemului antirachetă".
Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că sistemul "nu este îndreptat împotriva Rusiei".
"Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte a zonei de vest. Noua amplasare garantează acoperirea integrală a României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune", a spus Băsescu.
Traian Băsescu a mai declarat că decizia este importantă atât în consolidarea parteneriatului cu SUA, cât mai ales în creşterea nivelului de securitate al României.
Preşedintele român a făcut aceste declaraţii la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni. Tema şedinţei nu a fost făcută publică, iar anunţul privind întrunirea a fost făcut cu doar o jumătate de oră înainte de debut.
Antena3.ro
- ACCIDENT TERIBIL 220KM/ORA
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Bunul samaritean!
- Tineri inconştienţi. Au mers cu 170 km/h în u...
- Imagini şocante! Un pasager împuşcă un tânăr ...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Bolnavă după sms-uri. Nu-şi mai simte mâinile...
- David Beckham in pat cu un barbat
- Bete pe peron la metrou
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Romania
- Părinţii vor plăti pentru absenţele copiilor. Cu amendă sau muncă în folosul comunităţii (VIDEO) 2407 vizualizări
- Doi motociclişti şi-au pierdut viaţa într-un accident misterios, în Bucureşti (VIDEO) 1116 vizualizări
- Bărbaţii stau cu părinţii până la 30 de ani - studiu european (VIDEO) 1026 vizualizări
- Ambulanţă în misiune, urmărită de câţiva tineri grăbiţi (VIDEO) 1020 vizualizări
- Zece persoane reţinute în cazul bărbatului bătut şi abandonat în faţa Spitalului Universitar 741 vizualizări

















Comentarii